Amintirea anilor pe care i-aș fi putut trăi
20 decembrie 2016, ora 12:00. Sună sirena și anunță 27 de ani de libertate într-un oraș din vestul țării. Sunt într-un loc călduț, alături de oameni dragi. Se discută în jurul meu despre planurile de Crăciun și despre noul an. Stau tăcută și ascult pentru că mintea îmi zboară în altă parte.
Venind înspre oraș, într-o intersecție aglomerată, mi-a tăiat calea o Dacie gri, veche. A frânat la trecerea de pietoni și pentru o fracțiune de secundă am avut impresia că voi asista la o tragedie.
Nu s-a întâmplat. M-am înfuriat și am claxonat, depășind mașina cu pricina.
Am observat numărul acelei mașini – era de Brăila. 679 de kilometri între Timișoara și Brăila peste 9 ore de condus. M-am simțit prost că am reacționat impulsiv. În fracțiunea de secundă în care am apucat să văd fața șoferului și pasagerii, am realizat că este vorba despre o familie de oameni simpli care se luptă cu viața.
Nu am de unde să știu când a ajuns respectiva familie în oraș, cert este că mașina în care se aflau era într-un stadiu acut de degradare. Mi-au trecut prin minte diferite scenarii. Oare cât de greu le-a fost oamenilor respectivi să ajungă până în Timișoara în acea mașină? De câte ori s-a stricat pe drum? Cât frig și groază au îndurat? Sunt ei fericiți? Ce e fericirea? Ce e libertatea? Cât de norocoasă sunt? Pot să fac ceva pentru ei?
Aproape că m-a apucat plânsul pentru că am redus întregul incident la articolul de pe idaho care descrie o zi din perioada comunismului. M-a impresionat articolul în sine, dar și comentariile care au urmat. Voci care strigau liber susținând că erau mult mai fericite în comunism.
Astăzi ne bucurăm de o libertate la care părinții și bunicii mei doar visau. Nouă, milenarilor, ni se par SF cozile pentru o pânie, frigul cronic și imposibilitatea de a-ți cumpăra ceea ce poftești. Prezentul oferă nenumărate oportunități, chiar dacă oamenii se plâng mai mereu că nu este bine și că e greu. E în natura noastră să fim nemulțumiți și să tindem spre mai mult.
Sunt numeroase lucruri care sunt musai de îmbunătățit.
Începând de la programa școlară, leafa bugetarilor, clasa politică, întreg sistemul și terminând cu educația fiecărui individ în parte. Întradevăr, astăzi este mult mai greu să-ți găsești un loc de muncă, dar ai șansa ca prin puterile proprii să devii cine îți dorești.
Ai posibilitatea să faci orice, să mergi oriunde, să îți urli în gura mare durerea și frustrarea. Poți opta să pleci din țară fără ca nimeni să te ia la întrebări. Poți închide acest tab, dacă ți se pare că aberez. Cum te simțeai dacă erai obligat să citești numai și numai acest blog?
Prezentul oferă posibilitatea unei alegeri.
Pentru mine, acea Dacie gri și veche a fost întruchiparea unui prezent în care nu mi-aș fi dorit să trăiesc. A fost amintirea unor ani pe care i-aș fi putut trăi. Îmi place să cred că aș fi luptat cu îndârjire pentru libertate.
Multe lucruri nu merg bine. Tabloul Europei de astăzi arată sinistru, la fel și războiul continuu la care asistăm. Toate sunt suma răutății și egoismului unor oameni avizi de putere. Toate atacurile teroriste sunt însumarea frustrărilor adunate de oameni care cândva au suferit. Poate nu pe pielea lor. Istoria nu se schimbă de la o generație la alta, însă fiecare individ are puterea de a face un bine în sfera sa.
Cred că avem datoria de a ne opri pentru o secundă și de a spune mulțumesc lui Dumnezeu, universului, karmei, părinților, cui vreți voi. Viitorul, pe cât de instabil și confuz, reprezintă promisiunea unui nou început.
Zic să nu ne mai agățăm de trecut, ci să facem schimbări în prezent pentru ca viitorul să fie mai frumos. Suntem atât de obișnuiți ca cei din jur să facă ceva numai pentru bani sau putere, încât uităm că există și acele acte voluntare pe care un om le poate face pentru societatea în care trăiește. Nu zic să uităm trecutul, ci să învățăm din el și să construim mai departe cu cap și suflet.
