VpBFest și munca de voluntariat
Să faci voluntariat înseamnă să-ți rupi din timpul tău și să oferi ceva unei comunități de bună voie și fără să aștepți ceva în schimb.
Duminică a avut loc VpBFest, un eveniment care a reunit bicicliști timișoreni. Ajuns la a doua ediție, acest eveniment și-a propus să schimbe mentalități prin activitățile propuse. VpBFest a avut loc pe un bulevard mare din oraș circulat zilnic de mii de mașini.
Ei bine, duminică, acest bulevard Pârvan a fost închis și populat de activități precum Yoga în mijlocul străzii, cursuri de prim ajutor oferite de S.M.U.R.D., curse de biciclete pentru copiii, concerte și alte activități.
Printre partenerii evenimentului s-au aflat și Clinicile Medici’s. Nadia Drăghici, asistent medical Medici’s povestește despre experiența voluntariatului:
Lucrez la Medici’s de un an și câteva luni. Am răspuns pozitiv invitației de a participa la acest eveniment ca voluntar pentru că mi se pare important să ajunți fără să aștepți nimic în schimb. Îmi place să fac voluntariat, încerc să mă implic cât de mult pot și să ajut oamenii
spune Nadia Drăghici
Ideea unui festival no cars care să susțină mișcarea în aer liber, pedalatul și să pună accent pe o viață mai puțin poluantă mi se pare o idee extraordinară. Avem nevoie de astfel de manifestări și oricât de dramatic sună, și planeta noastră are.
Poate că echipa VpB nu a reușit să elibereze întreg orașul pentru o zi de mașini, dar e o piatră bună de temelie. În viitor, acest vis va deveni realitate. Sigur, după ce vom avea piste și mai bune și mentalități ceva mai deschise în toate instituțiile publice și nu numai.
Până atunci, vă îndemn să luați lucrurile mărunte și să vedeți unde puteți aduce o schimbare – fie ea cât de mică. Optați măcar în zilele mai puțin încărcate pentru mersul pe jos sau bicicletă. Evitați pungile și sticlele de plastic. Faceți muncă voluntară – promit că vă veți simți mult mai împliniți după.
Să ne recitim cu bine!
Acest articol este susținut de către Clinicile Medici’s.