Autor: Antonio Munoz Molina
Naționalitate: spaniolă
Anul primei publicări: 2009
Numă de pagini: 800
Editura: Nemira
Nota mea: 5/5

Aproape că nu știu de unde să încep. Când am primit această carte, m-a speriat dimensiunea ei. Sunt 800 de pagini cu scris mărunt. Am neglijat-o în bibliotecă multă vreme, însă am prins curaj după ce am terminat de citit bibliografia celui mai mare tiran din secolului al XX-lea.

Fiind în context, am decis că este mai mult decât binevenită în șirul lecturilor din acest an. A durat fix două luni de când m-am apucat de ea și până am ajuns la ultimul cuvânt.

Din punct de vedere al stilului de scris este genul de Sekundenstil, unde descrierea primează. Autorul se folosește preponderent de descriere super detaliată a acțiunilor, a personajelor, dar și a mediului în care se desfășoară acțiunea.

Totul începe în 1936 pe când în Spania izbucnea războiul civil. Igacio Abel, cel a cărui minte și amintiri le vom explora de-a lungul romanului, se îndrăgostește de o frumoasă americancă. Acesta rupe granițele pudorii și ale vieții tradiționale și se aruncă într-o poveste de dragoste cu mult mai tânara Judith Biely. Povestea de dragoste a celor doi, precum și destinul zbuciumat al talentatului arhitect Ignacio Abel se suprapun precum un filtru peste nelinișea ce domnea în societatea spaniolă.

”Cred că lumea gravitează în jurul iubirii. Acest sentiment este chintesenta universului.” – 288

În noaptea timpului este o frescă a Europei iberice înainte de izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. Sunt prezentate aspecte ale fiecărei tabere, indivizi cu credințe diferite. Există o analiză psihologică de-a fir a păr a fiecărui personaj cu care protagonistul intră în contact. Totul este pus sub microscopul atent al unui autor omniprezent, dar nu omniscient.

Deși se citește destul de greu, mi-a plăcut mult În noaptea timpului. Este genul de roman romantic, dar în același timp corelat cu evenimente și personaje care au trăit și au schimbat într-un fel sau altul lumea. E o carte foarte frumoasă, însă nu este pentru oricine. Ai nevoie de răbdare și perseverență. Odată biruită, senzația și sentimentul care îți rămân pe urmă sunt asemeni gustului de cafea proaspătă – de un amărui plăcut care îți face inima să tresalte de bucurie.

Nu este un roman siropos. Are nuanțe dintr-o paletă largă de sentimente, are scene erotice, dar și dramatice. Are de toate.

”Pentru a ajunge cineva, trebuie să te supui indicațiilor politice ale unor intelectuali care trăgeau sforile revistelor, ale companiilor teatrale, ale ziarelor și ajungeau până în sălile de curs ale universităților, la care nici măcar nu avea rost să asiști, atât de înțesate erau de agitatori cu porniri sovietice.”

Iar paradoxul acestui roman este că se reflectă extraordinar asupra realității cotidiene. În fine, nu vreau să vă mai plictisesc, ci să vă recomand să o citiți dacă sunteți suficient de curajoși și perseverenți.

Sigur că aștept cu mult interes părerea voastră. Am dat carte unei prietene care a lăsat-o rapid deoparte. Ei nu îi plac descrierile.

Puteți citi și alte recenzii scrise de mine chiar aici.