Zaraza
Autor: Andrei Ruse
Titlu original: Zaraza
Anul aparției: 2014
Nr. de pagini: 375
Nota mea: 5/5
  
 
Dragul meu Cristi, îți promit un singur lucru. Nu știu cum va ieși romanul și cum va reacționa publicul la el, dacă va fi unul de succes sau nu, iar povestea ta (și a câtor altora) va renaște, dar îți jur că nu voi minți nicio clipă cât ai iubit viața.
 
28 noiembrie 2013, Sibiu
la mormântul (fără cruce și fără nume)
al lui Cristian Vasile

Am fost la lansarea din Cuib, am cumpărat cartea la primul impuls, fără să mă gândesc dacă își merită sau nu banii și am citit primele 50 de pagini chiar în prima seară. Apoi am luat o pauză. Nu pentru că m-ar fi dezamăgit povestea lui Cristian Vasile sau a efervescentului București interbelic, ci pentru că Oma m-a rugat, cum nu o mai făcuse niciodată, să-i împrumut proaspăta achiziție. Nu am refuzat-o, dar am rugat-o să-mi scrie o părere  după ce termină de citit Romanul Zaraza ”Amintiri dulci-amare trezite la viață” – asta mi-a scris și cred că mai bine de atât nu putea cuprinde tot ceea ce a simțit de-a lungul lecturii.

Acum câteva minute am terminat și eu de citit cele peste 370 de pagini pe care Andrei Ruse le-a scris cu atâta ingeniozitatea și cursivitate, încât mi-a fost extrem de greu în ultimele trei zile să mă desprind de tumultoasa poveste de viață a unui artist ajuns pe culmile succesului. Am citit cu răsuflarea tăiată acele momente de suspans ce relevau atât de bine realitatea ce îmbrățișa cu pași grăbiți comunismul atât de lipsit de vibrația vieții.

Îmi răsună în urechi verusrile renumitei Zaraza și mă înfioară gândul că omenirea poate fi atât de crudă și-și poate întoarce fața de la o zi la alta către noi principii și dogme.

”Omenirea de modernizează, dar pierde, de fiecare dată, câte ceva cu care nu mai se întâlnește niciodată… Tandrețea și ușoara melancolie a tangourilor, simplitatea și naivitatea lor, alteori verva, franchețea și discreta ironie reprezentau trăsăturile caracteristice ale bucureșteanului de atunci, care cerea cântărețului de muzică ușoară dicțiune imecabilă, emisie clară, expresie desăvârșită, dar și prezență scenică plăcută, decentă, chiar elegantă ”

Cristian s-a considerat un învins, a dorit nemurirea, a pariat pe ea și consideră că a pierdut. Timpul, timpul însă, a demonstrat contrariul. În ciuda tuturor ororilor la care a fost supus, în ciuda Epocii de Aur care a alunecat încet spre apus, dizeurul romanțelor a rămas în sufletele oamenilor, împlinindu-i astfel menirea: aceea de a răspândi dragoste.

Citind romanul veți descoperi o lume fascinantă, descrisă în cele mai ample detalii, răscolind aminiri a celor care nu au trăit acele vremuri, dar au auzit despre ele.

”Pariul a fost câștigat. Cântecul său va deveni nemuritor”

Andrei, nu pot decât să-ți mulțumesc pentru o minunată poveste care m-a purtat într-un timp uitat, poate, de generația de azi. Datorită ție am cunoscut un personaj brav, care și-a urmat inima indiferent de serpentinele vieții. Cristian Vasile este geniul pierdut în întunericul vremurilor, acel artist care a sacrificat totul pentru muzică și mai ales pentru tango. Sunt sigură că ”ultimul trubadur” este mai mult decât onorat și mândru că tu i-ai scris povestea. Și știu ce gândești acum: putea fi oricine altcineva în locul meu. Dar nu, nu a fost, nu este și nu va fi. Acesta a fost drumul tău, așa ți-a dictat inima, iar opera ta este nu doar un omagiu adus unui om atât de frumos, ci este o piatră de temelie pe care trebuie să reclădim istoria uitată.

Așadar, îți mulțumesc și sper să nu te oprești aici, pentru că ceea ce faci, darul tău de-a scrie, nu are voie să se piardă sau să fie dat uitării. Mă înclin!