Știți genul acela de oameni care trăiesc cu impresia că pe ei răul, boala și în general tot ce nu e bine îi ocolește? E un soi de aroganță aruncată și proiectată asupra unviersului și un fel de nepăsare care îi afectează atât familia cât și prietenii din jur.

Voi dezvolta această tipologie într-un context medical. Exemplele sunt multe și variate, dar aici îmi e cel mai ușor să exemplific.

Se dă un bărbat cu vârstă de peste 55 ani. Statistic vorbind, acesta este unul dintre cei 7 factori ai riscului cardiovascular. Explic imediat. Acesta este fumător de la vârsta de 18 ani și fumează aproximativ un pachet de țigări pe zi, adică are la activ 37 pachete/an (se calculează înmulțind numărul de ani de când este fumător cu numărul de pachete fumate/zi).

Ocazional (fiecare zi este o ocazie, nu?) bea câte una, două, trei beri sau, după starea de spirit, le înlocuiește cu tărie – țuică, vodka, wiskey. De mâncat, mănâncă haotic, este supraponderal și în general se ferește de tot ce e verde și proaspăt din grădină. De dormit, doarme mult prea puțin și sforăie de duduie pereții.

Faptul că nu și-a făcut analizele de ani de zile este o nimica toată pentru că lui nu i se poate întâmpla nimic. Iar dacă i se întâmplă, oricum oamenii din jurul vor scăpa de un rău. Căci el, bărbatul adevărat, nu va cădea legumă la pat, ci va crăpa din prima și va avea o moarte ușoară.

Iar cireașa de pe tort vine acum – omul nostru căruia nu i se poate întâmpla nimic, are o tensiune arterială constantă de aproximativ 210/120 mmHg. Ceea ce este enorm, un adevărat coșmar pentru orice medic și cunoscător.

Și colac peste pupăză, acest domn refuză completamente să vadă un medic. Ce să mai vorbim de medicamente.

Sună sinistru ce am povestit mai sus?

Ei bine, pentru a mai drege puțin situația, vă spun că poate acesta este unul dintre cele mai negre scenarii. Probabil că astfel de oameni, care se neglijează complet și își bat joc de viața lor, există.

Ce pot păți acești inconștienți este discutabil. De la boli cronice de plămâni, ficat, inimă, la cele acute cum ar fi accidentul vascular cerebral, infarct miocardic acut sau un cancer (el nu e acut, dar cel de plămâni de exemplu, este descoperit foarte târziu).

Accidentul vascular cerebral este printre cele mai rele. Pe scurt, se întâmplă să crape de la tensiunea mare o arteră în creier și acesta să se umple de sânge. Sau, dacă este și mai norocos, fac un tromb (adică un cheag) care pleacă la plimbare și se oprește pe un vas mai mic decât diametrul său. Mai departe, teritoriul tributar începe să rămână fără oxigen, se produce ischemie, leziune și în final necroză. Adică moare țesutul respectiv. Nu intru în mecanisme, însă orice afectare a creierului are un impact major asupra vieții.

Știu că se spune că unii oameni au creierul pastă, însă e doar o metaforă obosită. Să ți se facă cu adevărat creierul pastă de la un AVC este o tragedie atât pentru bolnav, cât și pentru familie.

Stăm atât de bine la capitolul accidentelor vasculare cerebrale în România, încât suntem pe același loc cu Germania. Doar că nemții au o populație de 4 ori mai mare decât noi și nenumărate centre de îngrijire a pacienților accidentați.

Acum, nu îi luăm în calcul pe cei care au grijă de ei. Pe aceștia îi putem numi ghinioniști cu acte-n regulă. Așa cum subliniam mai sus, nici o patologie n-a ocolit pe nimeni doar pentru că respectivul avea ochi albaștri, de exemplu. Fiecare este responsabil pentru viața sa. Toți își doresc independență, doar că ea vine cu responsabilități, iar pe primul loc este grija față de sine.

Să nu săriți în extrema cealaltă a ipohondriei. Un echilibru este binevenit. Orice medicament, fie el și un nenorocit de plin cu ceai din ăla scârbos de lămâie de se bea la primul străunt împotriva răcelii are efecte adverse. Există medicamente scumpe și ieftine, originale, de la firma producătoare, și cele refăcute după rețeta originală. Sunt puțini cei din afara sistemului care cunosc aceste aspecte. De aceea e nevoie de un medic. Pentru a te lămuri ce să iei, când și cum să iei.

Revenim la domnul nostru. Dânsul are toate șansele să își condamne familia să îl întoarcă cu pătura, să îi schimbe scutecul și să rămână, scuzați-mi expresia, o legumă. Un om dependent care nu mai este om, ci un corp dislocat de suflet care încă respiră. Și de ce? Simplu – pentru că lui nu i se poate întâmpla.

Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu acest articol. Îmi stătea de ceva timp pe suflet și am făcut-o nu pentru a schimba acel mie nu mi se poate întâmpla niciodată. El rămâne înrădăcinat în conștiință. L-am scris pentru a vă aprinde un beculeț. Dau o bere celui care, în timp ce citea povestea domnului fictiv de mai sus, nu s-a gândit la cineva cunoscut.

Mie nu mi se poate întâmpla niciodată…

Sunt atât de mulți oameni care refuză să vadă un medic, care chiar dacă l-au văzut refuză tratamentul și care într-un final ajung să-și chinuie copiii. Căci e un chin pentru toată lumea și o durere atât de vie să-ți vezi părintele cum se stinge în fața ta și să nu poți face nimic în acest sens.

De ce? Pentru că lui nu i se poate întâmpla niciodată. Dar i s-a întâmplat și se chinuie și te chinuie și e sfâșietor.

Așadar, oricui i se poate întâmpla orice. Științific vorbind, aproape orice boală poate fi ținută sub control, iar pacienții pot avea o viață cvasi normală, dacă aceasta este descoperită din timp.

Nu știu când va înțelege Ministerul Sănătății acest aspect. Cu puținele informații pe care le știu despre cum se învârt banii la acest nivel sunt aproape sigură că dacă ar exista mai multe programe de prevenție, costurile pentru sănătate ar scădea. În fine, nu mă mai lungesc.

Să nu uitați că mie nu mi se poate întâmpla niciodată este doar scuza celor lași care nu își iubesc viața. Vă îndemn să aveți grijă de voi și de cei pe care îi iubiți. Viața asta e prea frumoasă pentru a nu fi trăită cu bune și cu rele. Să fie totuși alte rele, nu cele legate de sănătate.