Mi-e dor de mare și de amintiri care n-au fost
Ce dor îmi e de mare. Poate că această postare este un clișeu și poate că sunt nostalgică. Stând pe balcon și încercând să-mi limpezesc gândurile, am realizat cât de dor îmi este de mare.
Nici nu mai știu când am văzut-o ultima dată, cred că acum doi ani. Pe atunci aveam altceva în minte. Îmi placea să mă bălăcesc și să caut scoici, să fac scufundări. Aveam impresia că băieții se uită după mine. Cu părul ud și un costum de baie, pe care-l consideram sexy și mă consideram the one. Nu, nu de asta mi-e dor.
Mi-e dor de susurul mării în plină noapte
Îmi e dor și de de serile calde când îndrăgostiții se plimbau pe plaja, ținându-se de mână. Pe atunci mă gândeam ce frumos ar fi dacă…
Acum gândesc la fel, doar că văd totul dintr-un cu totul alt punct de vedere. Altă perspectivă. Alt suflu. Alt eu.
Mi-e dor de mare și de toate cele ce le găsești pe plajă
Deși nu știu pe propria-mi piele, mi-e dor de iubirea de pe plajă. Deși iubirea este considerat cel mai mare și nobil sentiment în același timp este și cel mai mare păcat. Comică ironia sorții, nu-i așa?
Ma intorc la tine, iar si iar, mare albastra
Dorian
Cum se intoarce valul tau vesnic la malMa intorc la tine iar si iar, mare albastra
Pana ma voi stinge iti voi spune doar acasa
Singur cu tine simt ca problemele ma lasa
Si noi doi vom discuta tot timpul despre tot ce ma apasaDespre griji, bucurii, despre viata
Despre fata de care ti-am zis c-o iau de nevasta
Ne vedem mai rar, sa nu crezi ca nu-mi pasa
N-am sa las niciodata destinul sa ne descoasa
