Mamele se frământă mult în general. În mintea lor, cel mai probabil, se învârt milioane de rotițe în același timp. Se gândesc cum să se împartă între muncă și casă. Ce să gătească diseară, când să fugă la magazin, cum să-și facă puiul să înțeleagă că legumele sunt importante.

Se gândesc la mormanul de haine care trebuie spălate, apoi călcate. Dar parcă mai era și un deadline la muncă. Parcă mai erau și facturile de plătit, de mers la farmacie și de sunat bunica.  Dacă o fi mâncat copilul azi? Dacă îi e frig, uite ce vânt bate afară. Și lista poate continua.

Și uite așa, cum ești tu mamă ocupată și plină de gânduri, vine într-o zi fiică-ta și îți spune că ea nu-și aduce aminte să fi fost fericită în copilărie. Sau că tu nu i-ai acordat prea multă atenție. Sau că ar trebui să vezi un psiholog. Sau orice alt reproș pe care l-ai primit vreodată de la fiica ta.

Oare, dragă mamă, vei mai dormi la noapte de griji? Când tu încerci să jonglezi între toate, să îi împaci pe toți și în același timp să nu uiți că ești și tu un om? Unde ai greșit?

Probabil că situația se complică deja prin adolescență și are un apogeu când odrasla e undeva între 20 și 30 ani. Uneori poate mai repede, alteori mai târziu și câteodată chiar niciodată. Nu știu cum sunt mamele de băieți, dar știu că mama mea, mamă de fată, a avut uneori multă bătaie de cap cu trăirile mele. Nu le înțelegeam eu, cum să le mai înțeleagă ea? Am reglat cu bine situația între timp.

M-am lovit zilele trecute de mama unei fete care povestea că nu reușește să ajungă pe aceeași lungime de undă cu fiica ei. Și  mi-am amintit de perioada mea de răzvrătire emoțională. Și dacă cineva m-ar întreba,

cred că toate mamele de fete din lume ar trebui să știe aceste lucruri:

Că uneori, nouă, fiicelor ne este greu să ne înțelegem. Și că am vrea să ne războim cu noi, dar nu știm cum să o facem. Așa că ne războim cu voi, mamele noastre. Asta nu înseamnă că nu știm și nu am simțit.

Am simțit fiecare sacrificiu pe care l-ați făcut pentru noi. Sacrificiu care uneori a însemnat mai multe ore la birou și mai puține cu noi, haine pentru noi și nu pentru voi, nenumărate nopți nedormite când eram bolnave. Nenumăratele griji pe care vi le-ați făcut când am început să ieșim seara în oraș și să venim în toiul nopții.

Am înțeles că tot ce ați făcut de-a lungul timpul a fost din dorința ca noi să avem ce voi nu ați avut. Că ați făcut tot ce v-a stat în putință să ne fie bine.

Că mereu ați avut cele mai bune intenții, chiar dacă uneori noi n-am priceput asta (câteodată de prea multe ori).

Că v-ați străduit din răsputeri să scoateți oameni serioși din noi, că v-ați pierdut nopțile încercând să aranjați toate în așa fel încât să ne fie bine.

Știm că v-a durut și de multe ori v-ați ascuns. Ați încercat mereu să ne feriți de suferință, durere și ați încercat să păreți puternice. Dar noi am știut de fiecare dată când v-a durut, când ați fost supărate sau necăjite.

Știm că de fiecare dată când ne-ați certat sau dojenit, v-a durut. Și mai știm că mereu a fost spre binele nostru.

Că mereu vă doriți să ne știți pe picioarele noastre, în siguranță și că mereu ați vrut să ne ocrotiți. Chiar și acum când suntem femei în toată firea, de fapt tot puiuțele voastre suntem.

Ce s-ar putea să nu știți, dragi mame, este că și voi ați crescut odată cu noi.

Că noi ne uităm la voi ca la un soare. Voi sunteți primele femei din viața noastră și vă iubim infinit de mult chiar dacă nu știm întotdeauna să o punem în cuvinte sau gesturi.

Că voi ne-ați învățat să iubim și să ne iubim, să ne exprimăm sentimentele. Suntem copiile voastre fidele cu mici particularități.

Și mai știm că și voi sunteți fiicele alor mame. Că și pe voi v-a durut și v-ați simțit uneori neînțelese și îngrădite. Că v-ați dorit ca mama voastră să fie mândră de voi și să vă iubească indiferent de circumstanțe.

Și că oricât de răzvrătite și nerecunoscătoare am părea uneori că suntem, voi rămâneți mereu mamele noastre. 🎈

Pe cuvânt că toate fetele simțim la fel, iar dacă încă nu putem cădea de acord ideile de mai sus, înseamnă că mai avem puțin nevoie de timp. Să ne coacem, să trăim, să experimentăm și să înțelegem. Poate că nu v-am spus-o niciodată așa franc. Poate că nu vă vom spune niciodată aceste lucruri, dar toate suntem acolo. Sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Să ne recitim cu bine! 😊

sursă foto