Am promis că am să vă povestesc pe îndelete cum a fost la filmări. Încă nu-mi vine să cred că dintr-un noroc chior, am ajuns măcar pentru 5 minute să rămân imortalizată pe vecie pot spune, într-un film cu o distribuţie de excepţie şi cel mai important, alături de a doua mea familie.

Lindenfeld fost o experienţă unică şi nici nu ştiu cui ar trebui să mulţumesc că am fost printre norocoşii care au ajuns acolo. Destul acum cu emoţiile, am promis că povestesc.

Filmări. Ziua 1 – joi, 01.08

Aşa cum am menţionat în postul trecut chiar în ziua când am ajuns la Bucureşti, transpiraţi cum eram ne-am cazat şi am pornit glonţ spre platouri. Doamnele de la garderobă vroiam musai să ne vadă costumele. Au constatat că stăm destul de bine la acest capitol, mici modificări pe ici pe colo. E lesne de înţeles cât de sfioşi eram cu toţii. Unde ne puneau acolo stăteam.

Parcă totul era prea mare şi erau atâtea de văzut. Personal nu am avut aşteptări de la această experienţă, pentru că efectiv nu ştiam la ce să mă aştept! Am fost pe starea „Carpe diem!”. Prima zi s-a finalizat prin a-l cunoaşte pe domnul Radu Gabrea. Îmi aduc aminte că ne-a spus „Orice problemă aveţi, veniţi la mine. Eu sunt tatăl vostru aici.”. Mi s-a făcut pielea de găină.

La propriu! Au fost foarte primitori cei de pe platouri şi acest lucru s-a văzut din prima – fiica domului Gabrea, Magdalena, ne-a aşteptat la gară şi ne-a pus la dispoziţie un microbuz pe toată perioada şederii noastre acolo.

Filmări. Ziua 2 – vineri, 02.08

După o noapte în care somnul nu prea a avut loc în mai nicio cameră – poate şi de emoţie. Plecarea de la hotel a fost la ora 6:35 dimineaţa, bineînţeles cu întâzierile de rigoare. Ajunşi acolo, ne-am pieptănat (clasicul spic), ne-am îmbrăcat şi am aşteptat vreo 2 ore pentru a începe propriu-zis filmările. În timp ce actorii se pregăteau şi ei, noi tatonam terenul. Unde vom mânca, unde e toaleta, cum vom avea pauze, cât vom filma?

Apoi ne-au chemat înăuntru, într-un decor inedit şi atât de real! Am filmat într-o cârciumă din alt veac. Locul era relativ mic, noi eram pe puţini 20 de persoane în aceea cămăruţă cu pereţi de rigips şi tavan din pânze, foarte jos. Tot ce am avut de făcut în prima zi, a fost să dansăm polcă – cam 11 ore. Acelaşi lucru, iar şi iar şi iar. Poate părea simplu, dar credeţi-mă la un moment dat te apucă bâţul. S-au filmat multe cadre pe acelaşi moment, au fost uneori greşeli.

Cu paşi mici, dar siguri, însă, am mers înainte. Şi uite aşa, cam pe nesimţite, cu pauze scurte şi destul de dese, s-a încheiat prima zi. Toţi am fost morţi de oboseală! Deja o luam pe arătură…Şi cu toate astea nu ne-am lăsat, tot am mers în oraş (despre ieşiri, vă povestesc un picuţ mai târziu). De pe platou am plecat undeva pe la 20:30 transPiraţi

Filmări. Ziua 3 – sâmbătă, 03.08

La fel ca şi vineri, ziua a început la fel. Diferenţa a fost că deja eram „ca de acasă”. În pauzele mai lungi ne sustrăgeam din curte, pentru a căuta un pat sau o canapea comodă unde puteam moţăi. Deja schimbam cuvinte cu actorii, impresii, făceam poze, ceream amintiri în caietul meu #magic. A fost ziua dedicată valsului. Însă aceleaşi 50 de grade celsius, aceleaşi stări de iritare din cauza oboselii, a căldurii, a agitaţiei.

Dar am supravieţuit. Seara am făcut un duş pe platouri (cartela de la hotel o predasem deja) şi am pornit. Şi ghiciţi ce -am nimerit trenul de Mangalia, pliiiiiin de călători ce-şi sfârşeau concediile, bronzaţi şi cu marea în suflet. Ce ciudă am avut pe ei! A fost o noapte lungă, dar plină de amintiri frumoase.

Per ansambul, experienţa aceasta a fost unică şi fiecare dintre colegii mei au văzut-o altfel. Cred însă că dacă nu eram împreună, probabil nu ar fi fost aşa de frumos, haios şi totodată profesionist (aşa am auzit că am fost lăudaţi).

Dacă am scăpat ceva, vă rog să mai adăugaţi voi, cei care aţi fost pe acolo. Până una alta, eu nu mai am ce adăuga 🙂

UPDATE: A apărut și site-ul oficial al filmului, pe care îl puteți accesa aici

LinkedIn