”O poveste de dragoste, Lindenfeld” a ajuns la Timisoara
În oglinzile din garderoba A nu mai era loc să te privești. Denisa, Ade, Oana, Andreea, Lizzy și cu mine, ajutate de Sorana ne grăbeam să ne aranjăm pentru că mai aveam vreo 10 minute până la plecare. Un călcător a pufăit, semn că am uitat să-l scot din priză. Noroc că Trachtul pe care l-am purtat ieri nu are nevoie decât de două jupoane neplisate, altfel nu am fi avut loc toate șapte în proaspăt revonvata noatră garderobă A.
Băieții erau deja îmbrăcați, ei mereu se îmbracă mai repede decât noi. Ne așteptau afară, în mașini. Ne-am urcat și noi: cu genunchii pe scaune, cu spatele la parbriz, într-un microbus pe care o doamnă simpatică l-a condus. Și uite așa, am ajuns în siguranță și fără vreo întârziere la Cinema City, locul unde eu am fost de atâtea ori, am văzut atâtea filme, atâtea premiere, dar niciodată una ca aceasta, în care noi, Banater Rosmarein, aveam un rol.
Lumea a început să se strângă, s-a făcut o înghesuială de nedescris – semn bun, chiar foarte bun. Galant, a sosit și domnul Gabrea, alături de doamna Victoria Cociaș (Helga, matură), Ioana (Helga, 16 ani) și sora ei mai mică. Horațiu (Ully, 16 ani) și Isa (Irma, 16 ani) deja erau acolo, la fel de entuziamați ca și noi.
Muzicanții noștri au început să cânte. Lumea le-a făcut loc și i-a ascultat, pășind timid în lumea poveștii create în jurul dragostei, care de această dată a dat dovadă de nemurire, de putere, de sinceritate și a fost precum o ancoră care a ținut personajele în viață.
Invitații au început să intre rând pe rând în sală, locurile ocupându-se unul câte unul, de sus în jos, de la stânga la dreapta. Toți erau curioși de noul film românesc. Au intrat și muzicanții noștri și s-au așezat în fața ecranului. Nu, nu pentru a opri curioșii să vizioneze filmul, ci pentru a le cânta acea muzică, alături de care vor intra și mai mult în lumea poveștii. De această dată, mult mai dezinhibați, i-am ajutat și noi, dansând – un vals și o polcă. Spectatorii, mai curioși sau mai puțin curioși, inevitabil au ajuns exact acolo, unde domnul regizor și-a dorit – în Lindenfeldul de altă dată.
Mai departe, vă invit să vizionați filmul și să vă lăsați cuprinși de mitica Poiană a Teilor, de frumoșii actori care transmit sentimente copleșitoare, sentimente de nostalgie și o poveste pe care nu ai cum să o uiți în grabă.
Deși am participat ca impostori în film (veți înțelege dacă îl veți urmări), experiența a fost unică, de neînlocuit, iar bucuria pe care o simțim este de nedescris – este acea bucurie că am reușit să aducem o astfel de onoare Ansamblului nostru, care pulsează de peste 20 de ani, care a cunoscut peste 5 generații de dansatori și în care s-au legat prietenii pe viață, s-au întemeiat familii și în care oamenii au învățat să fie oameni și au crescut împreună.
Am scris și despre Drumul nostru la filmări și despre ceea ce am trăit acolo. Am scris nu ca să mă laud, nici ca să mă dau mare, am scris pentru că vreau ca experiența pe care am trăit-o să inspire, să vă inspire și să vă dea, poate, o motivație de fi mult mai deschiși la nou, de a fi mai curioși, de a învăța că orice oportunitate este mai mult decât bine-venită. Am scris pentru că mie una, mi s-a părut fascinant, pentru că ceea ce am descoperit acolo, nu este cunoscut tuturor oamenilor și cred că fiecare iubitor de filme merită să știe ce se ascunde în spatele celor 90 de minute în care actorii, decorul și muzica sunt impecabile.
Filmul ”O poveste de dragoste, Lindenfeld” merită văzut, pentru că spune mai mult decât arată, pentru că dă viață și inspiră. (mi s-a făcut pielea de găină…) Aici puteți vedea unde și când rulează filmul.
Vizionare plăcută! 🙂
