Egocentrism și multe, prea multe gânduri

Ştiţi ce ne lipseşte nouă în general, nouă oamenilor? Ne lipseşte viziunea, ne lipsesc visele măreţe, ne lipsesc dorinţele şi pasiunile. Devenim pe zi ce trece o gloată automatizată, care nu mai are curajul să spună ceva într-un grup. Care nu mai gândeşte ceea ce spune (când spune), care poate fi atât de uşor manipulată.

Măreţele vise pe care le avem este să intrăm la o facultate bună, de viitor, să ne găsim un job bun, unde să câştigăm bine, ca să nu ducem gândul la ziua de mâine, ne dorim apoi maşini scumpe şi case mari, ca să zică lumea că stăm bine, că ne-am aşezat pe un loc comod.

Însă ne lipsesc viziunile de viitor. Alergăm după „materialisme”, ne plângem de prietenii false, de iubire, că ea nu există. Suferim când pierdem pe cineva drag, dar uităm să-l apreciem atâta timp cât este în viaţă.

Cum să mai credem în iubire, când o avem în gură toată ziua. Am găsit un tip/tipă, ne cuplăm cu el/ea şi gata! aia e iubirea! Spunem #te iubesc# la fiecare pas şi ne mândrim cu asta. Credem că suntem împliniţi şi că acel #te iubiesc# va dura o veşnicie.
Ei bine, nu e aşa!

Egocentrism. Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră, oricât de mult i-am iubi.

Nu avem cum să-i ţinem lângă noi pentru totdeauna. Ne minţim singuri şi apoi suferim dezamăgiri care ne împing uneori la gesturi extreme.

Devenim depresivi, avem impresia că viaţa este oribilă şi nu găsim un moriv de ce ne-am născut. Normal că nu găsim, dacă gândim mediocru, dacă nu avem viziuni!

Sunt o sentimentală convinsă, cred în prietenie adevărată, cred în iubire ca în basme, cred în „happy end” şi în tot ceea ce e frumos, nematerial. Sunt în stare să fac orice pentru persoanele pe care le iubesc, chiar dacă ştiu că la un moment dat ele vor pleca şi voi rămâne doar eu şi cu mine, de aceea uneori am nevoie de timp în care să fiu eu singură.

Egocentrism. Mie nu mi-e frică să fiu doar eu şi cu mine, altora le este.

Oare de ce? Sunt o visătoare, o defectă, care nu trăieşte în realitatea superficialităţii de azi şi cred că prin felul meu de a fi, mă pot opune ei. Oamenii au fost mereu superficiali, mereu s-au diferenţiat între ei, chiar dacă provenim din acelaşi loc şi cu siguranţă ne vom întoarce acolo, la un moment dat.

Diferenţa între atunci şi acum, este că atunci oamenii îşi doreau mai mult decât o casă, o familie şi un job bun. Îşi doreau să lase ceva în urma lor, să evolueze ca specie.

Azi? Azi ne raportăm numai la noi înşine, scriem, vorbim, dăm sfaturi din perspectiva noastră, ne limtăm la noi – în orice am face. Da! Trebuie să fim independenţi, să fim noi înşine, liberi, dar în aşa fel încât  să putem coabita într-un mediu mai puţin veninos, intrigant, egoist, egocentrist şi cu siguranţă cu o viziune despre viitor… Pe scurt – egocentrism.

LinkedIn