În tot binele există un strop de rău…

…probabil că te gândești că nu meriți să fii dezamăgit, că ești prea important pentru egoul tău, ca acel cineva să-ți fi dat jos coroana de pe cap, să te fi clătinat zdravăn, poate chiar să te fi rupt din singurele rădăcini pe care cunoșteai până atunci. Și parcă nu-ți vine să crezi…

Singurul vinovat de dezamăgire ești chiar tu. Motivul nu este acel standard înalt pe care tu ți l-ai setat: aceea femeie perfectă, fără nici un cusur, fără nici un viciu, care să te înțeleagă, să te asculte și să nu te judece niciodată și cel mai important să sară la fiecare dorință a ta, ca și cum ți-ar fi sclavă. Nici o femeie nu-și va dori să-ți fie sclavă, nici supusă – toate vor dori să fie rebele, independente, egale ție. Trezește-te, vremurile s-au schimbat!

Nu-i poți cere să facă doar ceea ce vrei tu, fără să-i dai nimic la schimb. Deși iubirea nu este pe bani, costă și ea. Și costă de multe ori timp, sentimente, energie, suflet. Și nu, nu te aștepta după ce ai omorât-o să reînvie și să fie aceeași. Consideră-te norocos dacă încă mai este cu tine, dacă te mai iubește, dacă încă vrea să te ocrotească și să te facă fericit.

În orice bine, există un stop de rău și în orice rău există un strop de bine. Aceste proporții reprezintă echilibrul universal, care odată schimbat – fie prin extinderea răului, fie prin extinderea binelui – duce la un haos incontrolabil, la pierderi inimaginabile. Pentru a restabili echilibrul există două variante: fie proporțiile revin la loc, existând în tot binele un singur strop de rău și în tot răul un strop de bine, fie este necesară distrugerea ambelor jumătăți și o renaștere din cenușă.

Așa funcționează orice relație, așa funcționează universul în general. Un exemplu concret este dezvoltarea și evoluția tehnologiei în ultimul deceniu. Este ceva bun pentru omenire, un pas înainte, o deșteptare la minunățiile pe care mintea umană le poate naște, în același timp este o pierdere precoce a copilăriei, o uitare a tradițiilor și o metamorfoză a oamenilor în neoameni. Punctul negru din marea de alb.

În cazul dezamăgirii nu este persoana carete-a dezamăgit cu totul devină. Ești și tu de vină, pentru că ai uitata sau ai omis faptul că, în marea de alb, în oceanul de bunătate pe care le-ai văzut în ea, va exista mereu un punct negru. Și cu cât ea se va strădui să-l înlăture pentru tine, cu atât se vor creea mici puncte noi, pe care tu cu siguranță vei vrea să le vezi, vei vrea să le înlături. Hei, vezi că îți scapă ceva…

Acel ceva care te orbește, obligându-te să vezi totul în negru…