🌘 Eclipsa de soare
Astăzi soarele s-a întâlnit cu luna și pentru câteva minute și-au vorbit. Dar oare ce și-au spus? Luna, pe cât de mică pe lângă soare, azi l-a eclipsat – parțial ce-i drept. I-a pus o umbră măritului astru și l-a luat la rost. Sau poate doar i-a spus cât de mult îi lipsește.
Cine știe? Poate Eminescu ar fi avut un răspuns. S-ar fi dus direct să fie martor și ar fi transpus în versuri acest eveniment pe care multă lume nu l-a observat.
Nici eu n-am văzut eclipsa de soare. Am fost prea ocupată să privesc în jos. Îmi place să cred că și dacă aș fi privit în sus tot aș fi ratat. Nu de alta, dar a fost cam înnorat. Dar n-am privit în sus. Am privit doar în jos, în ograda mea și puțin în a vecinului.
Pe cât de liniște, pe atât de mult zgomot. Îți mai amintești? Zgomotul gândului. Cândva un loc de refugiu sub anonimat. Acum gata, nimic nu mai e anonim. Tot ce scriem e asumat. Că așa am decis acum câțiva ani. Poate că avea și anonimatul farmecul lui. Să nu știe nimeni că tu ești în spatele acelei frustrări. Să nu dibuiască nimeni că ești supărat. Felul în care gândești să fie tabu pentru restul lumii. Totul e o strategie, totul e un joc bine pus la punct și fiecare își joacă cărțile.
Dacă dai tu, dau și eu.
Dacă vreau să iau, trebuie să dau. Un schimb cinstit, echitabil. Bani, experiențe, emoții, sentimente. Orgolii? Poate.
Mi-a plăcut mult melodia Deliei cu Taxi – Inima mea de 16 ani. Mereu m-am întrebat cum poți să-ți păstrezi inima bună. Să nu te înrăiască experiențele prin care treci. Să o lași să fie liberă și să ai curajul să crezi, să speri, să iubești din nou. Inimile se frâng ușor, deși n-ai spune. N-ai spune că sub muntele ăla de om, e o inimă frântă. Cum n-ai zice nici că în boțul ăla de fată e atâta putere. Aparențele înșală.
Intențiile există. Faptele vorbesc. Cuvintele dor. Speranțele sunt ruinate doar pentru a fi reclădite din nou. Inimile se frâng doar pentru a se reasambla la loc. Răbdarea o fi cheia? Habar n-am.
Eu totuși cred că azi luna s-a văzut cu soarele ca să-l muștruluiască. Prea și-a luat nasul la purtare. Prea se crede el centrul universului. Dar câtă răbdare a avut și luna ca să-l vadă din nou? Un an și un pic. O fi mult, o fi puțin? Eminescule, unde ești să ne luminezi?
Să ne recitim cu bine! 🌘
Sursă foto
