🍸 27.

Cunosc câțiva oameni pentru care ziua lor de naștere nu e o bucurie. E doar o altă zi, uneori o corvoadă. Motivele sunt diverse și nu știu dacă își au rostul acum.

27. Mie îmi place ziua mea, iar cu fiecare an care trece cu atât îmi place mai mult.

Știi de ce? Pentru că sunt atât de recunoscătoare și fericită că exist, că sunt vie, sănătoasă, că pot să trăiesc tot felul de experiențe și că am în jurul meu oameni cu care le pot împărți. Familie, prieteni, cunostine. Și deși poate părea ceva egoist, e o bucurie că am șansă să trăiesc toate aceste lucruri. Simt multă recunoștință pentru că pot să fac tot ceea ce fac – bune sau mai puțîn bune, că pot pur și simplu să fiu. Anul acesta a fost cel mai special pentru că, deși a fost poate unul dintre cei mai grei ani cu multe ups&downs, am trăit. Am trăit intens bucurie, dar și tristeste. Am ras din suflet și am plâns cu inima făcută bucăți, am câștigat și am pierdut.

27. Am construit, am dărâmat și am luat-o de la capăt de câte ori a fost nevoie. Uneori a fost ușor, alte ori a fost al naibii de greu. Iar pentru toate aceastea, astăzi, mai mult că niciodată, sunt profund recunoscătoare și fericită. E așa un sentiment pe care nu îl pot descrie in cuvinte.

Cred că e pur și simplu la joie de vivre. Și e tare fain să îți dai voie să simți asta. 🧚🏻‍♀️ Nu știu dacă sunt mai înțeleaptă decât eram anul trecut, dar simt că sunt eu. Și mă îmbrățișez chiar și atunci când mă urăsc pentru că până la urmă cred că viață și bucuria de a trăi înseamnă perfecțiunea formată din milioane de imperfecțiuni cotidiene.

Să ne recitim cu bine✨