Zilele trecut m-a sunat doamna M. O doamnă dintr-un sat din județ pe care am avut-o pacientă undeva prin vară. A stat internată cam o săptămână. Nimic grav, mai mult o reevaluare pentru ajustarea tratamentului.

Medicul curant, șeful meu adică, mi-a dat libertatea de a urmări cazul de la început până la final. Am avut voie să gândesc setul de analize și investigații, tratamentul pe parcursul internării și tratamentul pe termen lung de acasă. Decizia finală a fost a medicului curant.

Ca rezident, deși ești medic, nu ai drept de liberă practică. Toate deciziile pe care le iei trec prin filtrul unui medic specialist sau primar. Ceea ce este foarte bine pentru că pe lângă teorie, medicina înseamnă foarte multă practică și experiență.

Pe doamna M. am investigat-o amănunțit și am găsit că pe lângă bolile de inimă suferă și de hipertiroidie. Fapt care explica stările ei de agitație și neliniște. Asta îmi spunea mereu:

– Domnișoara doctor, nu știu de ce sunt așa neliniștită. Îmi vine să plâng din orice, nu pot să mă liniștesc. Eu n-am fost așa niciodată.

– No, nu vă necăjiți că-i dăm noi de capăt. Și i-am dat.

La externare, m-a rugat să-i las numărul meu. Urma să revină peste 1 lună la control și aveam nevoie să stabilim de comun acord când.

Timpul a trecut, iar doamna M. nu dădea nici un semn de viață.

M-am gândit că poate a vorbit cu medicul curant care pus-o la curent cu situația din spitale. Sau poate a văzut ea la TV că nu e de joacă cu COVID-ul și stă acasă.

Eram acasă și citeam un articol când îmi sună telefonul. Un număr de fix necunoscut mie. Răspund și îi aud vocea. Se prezint și mă întreabă cum sunt și dacă o mai știu. Apoi, îmi povestește cât de frică îi este să iasă din casă. La ei în sat multă lume-i cu virusul ăsta și nici la magazin nu merge. Ea s-ar interna, dar nu știe ce să facă.

Îi explic că spitalul nostru este suport-COVID și nici dacă s-ar hotărî să vină, n-ar putea. Spune că-i pare rău de ea, de noi, de situație. Îmi povestește apoi despre copii, grădină, vecini. O ascult răbdătoare. O ascult și mă bucur că e vioaie.

– Ne vedem la primăvară, îi spun. Vă aștept după ce trece COVIDu‘.

– Ooo, până la primăvară mor, îmi spune doamna M.

– Alte planuri mai bune nu aveți? Nu vedeți că nici nu aveți unde să vă îngropați acum. Zic că-i mai bine să ne vedem la primăvară.

– Daaa, aveți dreptate! Și nici popă nu mai avem acum în sat. Așa facem atunci, cum ziceți dvs. Ne vedem la primăvară!

Ne luăm cordial ”La revedere”.  Abia aștept să vină primăvara să o revăd pe doamna M. Așa cum sper că voi revedea toți pacienți care nu au mai putut veni la reevaluare. Sper doar că nu se vor pierde prea mulți pe drum.

Să ne recitim cu bine! 📌