Când eram mică, mama a angajat o doamnă în vârstă care să aibă grijă de mine. Alături e ea am exersat mersul, vorbitul, mâncatul – să nu se înțeleagă că mama mea edenaturată, din contră, doar că aceea doamnă avea grijă de mine cât mama era la lucru.

Mă ducea la plimbare ore întregi, îmi povestea lucruri din viața ei, îmi făcea teatru de păpuși înainte să adorm.

Încă avea în ea acel aer de austriac moștenit de la bunică și acel patriotism intravenos căpătat de la tată. Trebuie să recunosc că toată viața ei, în ciuda vremurilor comuniste, a trăit-o în puf. Soțul ei nu o lăsa să poarte o rochie de două ori, o ajuta mereu cu piața, cu curățatul legumelor. Era un adevărat cavaler sau cel puțin așa povestește dânsa.

Cred că cea mai importantă insușire pe care am desprins-o de la ea și am adăugat-o la mine este faptul că-mi place ordinea. Să nu se înțeleagă greșit – nu sunt o persoană ordonată în general, dar atunci când mă pun să fac ordine, apăi e ordine, frate! Și mai e ceva ce nu voi uita niciodată, acel gust rafinat și simplu de cacao cu lapte. Am băut la viața mea tot felul de variante de cacao cu lapte, însă niciuna nu a fost ca și a ei. Între timp am crescut și am învățat secretul acelei combinații divine ce-mi face papilele gustative să vibreze de fericire.

Rețeta e chiar mult mai simplă de cât pare. Pentru o cană de răsfăț se pune într-o oală mică (pe cât se poate de înaltă) laptele la încălzit. Între timp în cana unde plănui să servim deliciul punem 2 lingurițe de cacao și două de zahar și le amestecăm bine de tot cu un strop de lapte.

Crema astfel obținută se adaugă peste laptele pus deja la foc și se fierbe – pe cât se poate de mult. Cine a avut treabă până acum cu bucătăria, cu siguranță știe că laptele când fierbe ”se înfoaie”.

Astăzi, pisicind cu mama pe acasă, mi-a venit o poftă nebună de un deliciu în stilul Oma.

Nu am stat pe gânduri și am data iama în bucătărie și în timp ce mă concentram pe amestecatul ingredientelor, m-a lovit inspirația!

O relație  e precum cacao cu lapte pe care o pregătesc! Cacao și zahărul sunt ea și el. Mai întâi se cunosc, așa pe sec, se amestescă, încep să vorbească. După care stopul de dragoste îi unește încet, încet, urmând ca cei doi să se avânte într-un mare necunoscut unde vor fierbe împreună în dragoste. Se vor contopi cu ea și se vor transforma în armonie perfectă, într-o melodie ce-ți răsfață timpanul, într-o atingere ce-ți încântă pielea delicat, într-un zbor al gândurilor nesfârșite.

Ca apoi, dacă nu e băută cu moderație să se răcească și să fie prea concentrată. Nu-i bai, o diluăm cu mai mult lapte – ar spune unii. Dar atunci ar deveni lapte chior.

Și ca să termin cu pălăvrăgeala asta culinară scot la înaintare concluzia – e greu să fii singur și e și mai greu să fii împreună cu cineva. E chestia aia de echilibru și de ascultare (tocmai de aceea avem două urechi numai o gură!), de compromis și de drăgălășenie reciprocă. Cât despre bărbați – ei sunt zahărul ce îndulcesc o cacao amară și neagră. If you know what I mean.

Oma mea, adică doamna aceea simpatică are acum 86 de ani şi încă e foarte sprintenă în ciuda plângerilor ei despre sănătatea “şubredă”.

Adevărul e că şi-a iubit enorm cavalerul, însă nu l-a mai văzut de aproape 20 de ani, de când acesta a luat alt drum.

Nu ştiu dacă şi ea îşi vede cacao cu lapte ca pe descrierea unei relaţii, însă ştiu că a fost o lady şi încă va fi. O lady aristocrată de Timişoara.

P.S. Prietena mea, Oana şi-a luat inima în dinţi şi a început să scrie. “Veni, vidi, cultura!” e noul blog ce pluteşte prin blogosferă!