Plimbare de duminică
Se dau o duminică seara caldă și leneșă, chef de plimbare cu cățelul prin oraș, un tramvai și o mamă cu fiica ei. S-ar putea lega Ț-șpe mii de povești cu ingredientele date, dar a mea este un scurtă, relativ seacă, dar care spune multe despre mentalitatea și felul în care societatea în care trăim își educă viitorul.
După mai bine de 16 ore în care am dormit neîntoarsă, am simțit nevoia să o scot pe Lexie la plimbare. Nu o mai scosesem de mult și se simțea nevoia unei seri în două, numai noi fetele. Așa că am pornit la pas, pe la ora 18:00.
Când am plecat de acasă, nu m-am gândit să ne plimbăm mult, dar uite așa, pas cu pas, am ajuns de la
periferie până în centru, pe malul Begăi. Am stat și am privit oamenii cum se simt bine, am ascultat pașii lor și i-am povestit cățelului toate cele ce mă apăsau. Nu sunt sigură dacă m-a ascultat sau nu, dar asta este mai puțin important.
Am dat apoi o tură de centru, ne-am întâlnit cu doi prieteni buni, Antonia și Alex, ne-am jucat cu ei, Lexie s-a bălăcit într-o fântână și încet am luat-o la pas spre casă. Din Bălcescu am vrut să iau tramvaiul și da, eram cu cățelul. Știam că duminică seara nu este prea multă lume și oricum, Lexie nu mușcă și nici nu prea se mișcă în tramvai pentru că îi este frică.
A venit mult așteptatul 7 și deschizând ultima ușă a tramvaiului, am încercat să urc cățelul în tramvai.
Între timp, eu țineam cu o mână de bara de metal, cu o mână de cățel, iar pe penultima ușă, o mamă cu fiica ei se urcau în tramvai. Evident deranjate, mai ales mama, de faptul că vreau să urc cu cățelul în tramvai, femeia se întoarce la mine și zice Tu ești idioată, cretino? Vrei să urci cu cățelul în
tramvai? Nesimțito…
M-am blocat. Nu pentru că mă jignise, pentru că în fond să cari cățelul cu tramvaiul nu este tocmai ok,
dar faptul cum a vorbit cu o străină de față cu propria-i fiică care parcă se uita și ea urât la mine, m-a șocat. Am renunțat la ideea de a merge cu tramvaiul acasă și am rămas foarte uimită. Oare aceasta este educația pe care părinții le-o dau copiilor din România? Dacă nu ne convine ceva, înjurăm și aruncăm ocare în stânga și în dreapta, nu contează că lângă tine se află un pui de om.
Și da, a fost greșeala mea că am vrut să urc cățelul în tramvai, deși numai eu știu cât am umblat după un medic veterinar să vină la domiciliu, pentru a nu fi nevoită să scot cățelul din casă pentru ca nu cumva să prindă vreo boală sau vreun virus. Numai eu știu cât am căutat o farmacie veterinară, atunci când mi-a făcut gastrită. Câinele meu este curat, îngrijit și sănătos și cu toate acestea știu că nu pot obliga pe nimeni să îl accepte, dar să vorbești atât de urât de față cu copilul tău mi se pare mult mai grav decât
ceea ce am vrut eu să fac.
