Ce-i domnule cu toată smiorcăiala asta? Voi nu știți decât să plângeți, emiteți pretenții, dar nu  ați nimic la schimb. Umblați noaptea prin cluburi și pe străzi ca niște vagaboande, aproape că v-aș denumi curve, dar parcă sună prea obscen cuvântul. Vă înhăitați și scoateți sunete ciudate, vorbiți tare, vă îmbibați ficatul cu alcool și peste câteva ore îl dați afară cu tot cu fiere.

Folosiți braun pentru a vă epila picioarele, căci luciul lor vă dă autenticitate. Beți ceaiuri dietetice și mâncați salate raw vegan, ultima fiță. Înghițiți mizerii – la propriu și la figurat și credeți despre voi că sunteți bune…la suflet. Vă dăruiți trup și suflet unui țel, vă zbateți pentru el ca un oral-b în gură și lustruiți drumul pe care veți călca, dar tot lepre rămâneți.

Devorați cărțile, visați cu ochii deschiși, ajutați pe oricine e de ajutat, vă aruncați pe aripile  vântului și vă lăsați îmbrățișate de lene în cele mai neașteptate momente, dar dați totul pentru viață și pentru fericire.

Insolentelor! Voi nu știți nimic despre viață, voi nu știți că doar prin muncă puteți deveni cineva, că doar printr-o privire limitată și plecat capul ajungi sus. Să fii cuminte – ăsta este țelul în viață.
Să fii cuminte!

Să nu ai prieteni, să nu te suporte nimeni, să fii egoist, să mergi la biserică și să vorbești urât în primele cinci minute după slujbă, să crezi că le știi pe toate, să nu mergi nici unde în concediu, să
controlezi pe toată lumea, să nu vrea nimeni să stea cu tine, să dai sfaturi și atunci când nu ți se cer, să nu te mai oprești din a crede că ai mereu dreptate.

Nu domnule, prefer să fiu insolenta, vagaboanda și alte cele, decât să ajung roboțelul fără suflet. Eu vreau nebuni lângă mine și îi reneg pe libidinoșii care se dau bine. Ha, ha. Așa protestez eu!