”În aer rumene văpăi”

Așa cum povesteam ieri, sunt zile în care muzica mă salvează din stări care mai de care mai ciudate. Fie ca este vorba doar despre acordurile muzicale sau despre versuri, dacă mă prinde o melodie, pur și simplu mă răscolește.

În ultima perioadă am ascultat excesiv de mult Imagine Dragons, mai ales Demons de la ei. Simt cum mă regăsesc în fiecare cuvânt și în fiecare notă. Nu știu cum s-au potrivit lucrurile, însă Dan Bittman a lansat prima melodie singur, care din nou are treabă cu demonii – Și îngerii au demonii lor.

Discutând cu mai multe persoane despre aceste două melodii și mai ales despre felul în care ele, melodiile, s-au lipit de mine, am observat reticența unora la auzirea cuvântului demon.

Se prezintă sub forma unui cuvânt greu – atât ca și pronunție, cât și ca încărcătură spirituală și istorică – să zicem. Dacă nu mă credeți pe mine, puteți cercerta și veți putea citi singuri că un demon nu este doar întruchiparea răului, a dracului, ci poate semnifica o personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și uneori a frumuseții fizice (conform romanticilor) sau poate apărea ca un geniu al neliniștii, care stârnește dorințe și pasiuni.

Bun, acum că este totul clar, să vă spun cum se împarte lumea mea. Oamenii, toți pe care-i cunosc eu și nu numai, s-au născut pentru a fi buni, pentru a iubi cu adevărat și pentru a trăi pur și simplu.

Fiecare a avut parte de o copilărie diferită, de experiențe unice, iar pentru că fiecare dintre noi suntem unici, am perceput lumea în infinite moduri. Unii am învățat din greșelile celor din jurul nostru, alții am fost nevoiți să dăm cu capul pentru a înțelege. Pe unii viața ne-a făcut să înțelegem că nu răzbunarea și ura sunt calea aia spre fericire și nici că fericirea este un scop, iar singurătatea un mijloc. Pe alții i-a făcuit să gândească negativ, să fie mereu încruntați, triști, i-a învățat să nu spere.

Pe mine viața m-a învățat că eu sunt responsabilă pentru drumul pe care mi-l aleg, dar că există anumite puncte cheie în care eu trebuie să ajung, oricare drum l-aș alege. Mi-a mai arătat că oamenii se pot schimba și își pot corecta greșelile, că au nevoie de ajutor, chiar dacă nu-l cer și că pot fi răutăcioși din simplul motiv că vor să se protejeze de răutatea altora.

Dacă e să fac o paralelă la felul în care am descris eu mai sus lumea mea, aș spune că Dan Bittman a fost ”pe felie cu mine”. El, la fel ca și mine, percepe oamenii ca fiind buni, din start numindu-i îngeri. Așadar, cu toții suntem îngeri, iar fiecare în parte luptându-se cu demonul său. Poate fi o luptă tăcută, de care să știi numai tu sau poate fi un adevărat război.

Spre exemplu, unul din demonii mei este faptul că nu mă opresc mai niciodată din a-mi pune întrebări și de a încerca să înțeleg orice mișcă în jurul meu, orice sentiment pe care-l simt trebuie să-l înțeleg.

Și tot de la domnul Dan, am înțeles că fiecare demon pe care nu-l putem stăpâni are un nănaș, care îl va pune la punct sau care ne va învăța pe noi să-l punem la punct. Cred că acești demoni sunt de fapt în noi, având ca scop antrenarea noastră. Mai sunt, însă, acele zile în care pur și simplu acești demoni te acaparează și atunci nu mai ești tu. Efectiv.

sursă foto