Am terminat și cu actoria
Am rămas datoare cu ”aventurile” pe care le-am avut la ultima parte a filmărilor pentru filmul Lindenfeld (click aici pentru prima parte). Și pentru că nu am somn (cred că e de la luna plină sau poate de la faptul că sunt stresată cu școala de șoferi), iar să mă concentrez pe alte lucruri în afară de scris acum, nici nu se pune problema. Așa că nu am altceva de făcut…
Cu același tren cu care am pornit-o spre București, dimineața la 5:30 ne-am întâlnit în Gara de Nord și ne-am îmbarcat pentru plecarea de la 6:05. Știam că de la Timișoara la Caransebeș trenul face relativ puțin, cu 15 minute peste o oră și poate că de aceea nimeni nu a avut răbdare. Ne fâțâiam, parcă orice discuție era plictisitoare. Entuziasmul se păstrase la cote mari, acest lucru e cert.
Într-un final, ajunși în gara din Caransebeș (personal am constatat că deși e mult mai mică de cât gara timișoreană, este mult mai aspectoasă și curată – excepție fac toaletele) ne-a așteptat un microbuz care avea să ne ducă în Poiana Buchin. Drumul a fost lejer, cu câteva emoții numai – ne rugam cu toții să nu cadă ușa microbuzului sau să nu se oprească motorul pe acel drum îngust și șerpuit ce duce din Buchin spre Poiană. Deși domnul șofer locuia unde noi aveam filmările, acesta ne-a plantat în mijlocul satului, lângă biserică. Am zis să sunăm pe cineva, să anunțăm pe unde suntem, însă surpriză – semnal ioc!
După câteva minute bune în care am așteptat ca niște turiști aiuriți într-un sat uitat de lume, ne-am prins că dacă mergem înainte, pe drumul ”principal” ajungem și noi unde trebuia să fim. Deci hai, înviorarea de dimineață! Căci am avut de urcat vreo 200 m cu bagaje și valize. Din nou m-am mirat ca prostul în târg! Cei care veniseră să toarne filmul, echipa de filmare, era pregătită cu tot ce aveai nevoie, inclusiv pahare de plastic și apă la discreție, covrigei, o toaletă mobilă, un camion numai cu garderoba, unul pentru machiaj și multe altele. Localnici treceau pe lângă noi, ne salutau, uneori se opreau și priveau. Oameni simpli, curioși că ceva nou se întâmplă în sătucul lor.
Pe noi ne-au îmbrăcat din nou de la prima oră, ne-am pieptănat, am așteptat ceva și apoi a început distracția – filmări în pantă, pe pietre solide și mari, dansând o polcă de zile mari. Au curs dublele și cadrele, precum curge șampania de revelion. Dar nu s-a plâns nimeni, iar după aproape 14 ore de filmări, pauze de cafea, glume și zâmbete (la final obosite), am pornit-o spre casă. Din nou e de lăudat C.F.R.-ul pentru întârzierea trenului nostru cu 50 de minute. Protestele au fost de prisos, oricum nu ne-ar fi băgat cineva în seamă. Așa că fiecare și-a găsit ocupație – majoritatea am vegetat 🙂 .
În tren, clima mergea la maxim. Aș spune un lucru bun, dacă afară ar fi fost călduri de nesuportat, însă toată lumea s-a congelat la un moment dat. Putem fi puși la păstrare și decongelați peste vreo 100 de ani. Sesiune de filmări s-a încheiat, cel puțin pentru 3 dintre noi, cu o shaworma mare și o baklava (cred că era vreo 2 dimineața), dar care a picat extrem de bine!
În rest toată lumea așteaptă cu sufletul la gură filmul propriu-zis și cu toții ne-am propus să mergem la premieră (ziceau că suntem invitați de onoare :D). Din păcate, acum spun sfârșit și zâmbesc cu mândrie că B.R.-ul a jucat într-unfilm pe bune și că am fost și eu pe acolo, dar sunt și puțin tristă că s-a sfârșit și cariera mea/noastră de actrița.
Bia H.
Ce frumos! Felicitări!
Sunt sigură că a fost o experienţă grozavă :).
Ralu
Grozavă experiență, felicitări! Să ne anunți și pe noi când apare filmul, cum îl putem vedea și mai ales care e rolul tău. Arătați adorabil în poză! Iar rochițele voastre îmi iau ochii. Atât de vesele și dulci! ^^
Mihaela Pojogu
Super experienta, nu se stie cand se va mai repeta, asadar iti doresc multe alte experiente faine in continuare.