2020 – Bilanțul unui an încurcat și greu

Mai sunt 15 zile din 2020. Nu știu cât de mult se mai poate schimba lumea în aceste zile. În 2020 am văzut cu toții cât de imprevizibile sunt de fapt lucrurile. Făceam undeva prin ianuarie un bilanț a lui 2019 și mă aruncam în previziuni pentru noul an – puteți citi articolul aici – și deși am fost un fel de Urania când am spus că noul an va aduce provocări și schimbări de situație, nu m-am așteptat ca lucrurile să fie atât de haos.

Ce glumă bun am făcut în acel articol când am spus că 2019 a fost o sită pentru haos. Habar nu aveam câte provocări aduce acest nenorocit de 2020. Bleh, aș vrea să nu-i mai spun numele, dar atunci când scrii despre cineva, nu ai cum să nu-l menționezi.

Termin facultatea, mă pregătesc pentru examenul de Rezidențiat. Brr… mi s-a făcut pielea de găină. Îmi e teamă, pe de altă parte mă pregătesc să îmbrățișez schimbarea. Știți, racii urăsc să iasă din zona de confort 🙂 .

Parcă aveam entuziasm în glas, nu? Recunosc că n-am îmbrățișat schimbare și mărturisesc că m-a îmbrățișat ea pe mine. Să o luăm pe rând.

Ce mi-am dorit să fac în 2020

Am plecat din start cu puține planuri. Îmi doream să fie un an în care să fiu mult mai liniștită și să îmi pot vedea de treaba mea. Urma să se termine în iulie faclutatea, să dau licența și să mă pun cu burta pe carte. Voiam să păstrez echilibrul pe care am reușit să îl ating în a doua jumătătate a lui 2019.

Cumva reușisem să îmi adun capul, să înaintez lucrarea de licență, să îmi păstrez locul de muncă și să mă împac planul profesional cu cel personal. Eram fericită și nu am știut.

Am terminat cu bine ultima sesiune cu examene în sală, am avut o vacanță scurtă între semestre și am început ultimele luni de studenție cu mult optimism.

Mergeam la școală, apoi mergeam la muncă, iar seara lucram la licență. Apoi, cândva la începutul lui martie, a început nebunia COVID. Ultimul stagiu din viața mea de student s-a terminat în clinica de medicină internă, iar ultimul curs a fost cel de Medicina Familiei.

Nu cred că voi uita niciodată cum stăteam în fața clădirii după curs, discutând cu asistenta de grupă la telefon. Se auzea deja că urmează carantină totală și că școala s-ar închide. Am sunat-o să o întreb dacă ținem stagiu. Mi-a spus că nu și că probabil de săptămâna următoare, lucrurile vor reveni la normal. Doar că lucrurile nu au mai revenit niciodată la normal.

Atât de sec s-a terminat totul. Apoi, a urmat perioada de stat în casă, de reflecție interioară, de curățenie și toate chestiile de care până atunci nu avusesem niciodată timp. Scriam în aprilie acest articol și speram ca lucrurile să revină la normal.

Între martie și iunie mi-am finalizat licența și m-am apucat de învățat pentru examenul de rezidențiat. Mai mult de atât nu prea îmi amintesc. Cred că am ales să îngrop toate sentimentele de teamă născute din toată incertitudinea și am ales într-un mod inconștient să iau lucrurile așa cum sunt.

Tot în aprilie, am mers ca voluntar la Asociația Școala Mamei Junior și am confecționat viziere. Am scris aici povestea celor 10.000 de viziere. După o bună bucată de timp în care m-am simțit complet inutilă, am început să simt că pot contribui.

În iunie am renunțat la job și am decis că vreau să mă concentrez pe învățat. A fost un moment trist, mi-a plăcut colaborarea cu Clinicile Medicis și am învățat multe lucruri în anul petrecut acolo. Cu toate acestea, nu puteam continua și să performez peste tot. Așa că am renunțat.

5 zile mai târziu – la propriu

Am început acest articol miercuri. Acum este luni și sper să îl finalizez. Am avut un sentiment de tristețe rememorând evenimentele din prima jumătate a anului. Așa că m-am oprit și voi continua azi.

Cândva prin martie, chiar în mijlocul stării de urgență, am creat un grup pe Facebook. Branduri și afaceri din Timișoara a fost gândit ca un grup de suport pentru afacerile locale care începeau deja să sufere din cauza pandemiei. Grupul este încă online și are peste 4.000 de membri. Nu este la fel de activ ca în prima jumătate a anului și sincer, nu prea am energie să mă ocup de el acum.

Un lucru extraordinar care s-a întâmplat atunci a fost faptul că echipa West City Radio s-a alăturat inițiativei. Timp de câteva săptămâni, antreprenori locali intrau live în emisiunea de la ora 11:00 și povesteau despre afacerile lor. Îmi pare rău că nu am cules un feedback la cald atunci și nu știu concret care a fost impactul real.

Lunile de vară s-au scurs mai repede decât mă așteptam. Am început să învăț pentru examenul de rezidențiat, să îmi intru în ritm și să îl mențin până în septembrie. În prima zi de toamnă am avut Festivitatea de Absolvire organizată de aniversez.ro. A fost impecabil și foarte bine organizat. M-am bucurat mult că am putut trăi această experiență. Au fost alături familia, prietenii și colegii.

Două săptămâni mai târziu am avut examenul de licență, apoi susținerea lucrării. Mi-a fost destul de greu să îmi revin și să reintru în ritmul de învățare. Cu toate acestea, am făcut tot ce am putut mai bine. Tata îmi tot zicea că dacă el ar fi învățat la fel de mult ca mine, probabil acum era președinte. 😜

Apoi, în perioada septembrie-noiembrie am stat închisă în casă.

Mă trezeam la 7:30, luam micul dejun. Până la 12:00 învățam, mâncam prânz, făceam o pauză până la 1:30 și o luam de la capăt. Unele zile au fost super productive, altele mai puțin. Mă uram în zilele în care nu eram productivă.

Am reușit să mă mențin pe poziții, însă stresul a fost imens. Simțeam toată presiunea pe umerii mei. Îmi doream să fiu zilnic la 100% din capacitatea mea. Zilele se scurgeau, făceam grile, citeam material, făceam și refăceam scheme. Uneori simțeam că nu se mai termină.

Cu două săptămâni înainte de examen am luat un prânz în familie. Am făcut atunci o simulare de examen unde am făcut 91% din punctajul maxim. Eram încrezătoare.

15 noiembrie, ziua examenului de rezidențiat, se apropia tot mai repede. Stresul era din ce în ce mai mare, iar evitarea lui devenea din ce în ce mai greu de obținut.

În fine, iată-mă în sală colorând buline (voi povesti ulterior ce înseamnă acest lucru), iată-mă auzindu-mi scorul și câteva ore mai târziu iată-mă plângând la mama în brațe că totul se terminase. Au mai urmat câteva zile de gânduri și frici generate de fatidica zi a repartiției. A trecut și acea zi de joi – idem, voi poveste despre într-un alt articol.

Începutul lui decembrie a fost despre acte și angajare. Și ajungem în prezent. Încă îmi revin. Au fost câteva luni incredibil de grele. Și cu toate acestea, am supraviețuit. Începând din ianuarie voi fi medic rezident la cardiologie. Mi-am îndeplinit visul. Mi-am atins obiectivul, însă nu a fost ușor.

Concluziile lui 2020

Aici aș vrea să scriu ce am învățat în acest an. Doar că nu știu ce concluzii să trag. A fost greu, complicat și plin de neprevăzut. Am citit mult mai puțin în comparație cu anii precedenți, am fost mult mai puțin prezentă în online și am restrâns proiectele la care am lucrat. Simt că în 2020 creativitatea mea a adormit, însă cel mai probabil că aceasta a fost inhibată.

Nu îmi doresc nimic deosebit de la 2021. Mi-am dat seama că sunt vremuri, sau cel puțin așa le percep, în care avem nevoie să supraviețuim. Într-un fel îmi este foarte clar că înainte de pandemie trăiam, iar acum supraviețuim. Fiecare zi aduce provocările ei și poate cel mai înțelept de dorit este să trăiești fiecare clipă în prezent. Planurile de viitor sunt utile, dar în secunda aceasta viitorul îmi pare mai imprevizibil ca niciodată.

Știu că poate nu este doza de optimism pe care o căutai. Nu cred că mai este cineva optimist în acest moment. Poate doar cei care iau medicație anxiolitică și antidepresivă.

Peste 3 zile este Ajunul Crăciunului. N-am făcut brad, n-am cumpărat cadouri. Vreau să o fac, dar îmi e greu. Așa că îmi voi da timp. Cred că avem cu toții nevoie de timp să rumegăm prin ce trecem pentru că nimănui nu îi este ușor. Cert este că vom supraviețui și vom începe să trăim din nou. Cu sau fără 2020, COVID sau altele cele.

Să ne recitim cu bine! 🌸