Cum să fie 2017

Declar oficial încheiat 2016. Între noul an calendaristic și cel sârbesc, de rit vechi, am decis să am propriul meu revelion. Să ne revenim și să discutăm despre 2017. Dacă anii precedenți (2014, 2016) i-am întâmpinat cu liste și listuțe, iată că de data aceasta dau skip acestei acțiuni. Nu vreau să fac planuri și nici nu-mi doresc un an lin.

Să vină cum vrea el că deja știu cum îl aștept – exact așa cum l-am întâmpinat în noapte dintre ani.

2017 va fi despre a trăi fiecare moment!

În 2017 voi râde din tot sufletul și voi plânge cu toată ființa. Am să dansez chiar dacă nu-mi cântă muzica decât într-o cască și am să cânt de fiecare dată când voi avea ocazia. Da, cu riscul de-a sparge un geam.

O să plec oriunde-i de plecat și nu voi ezita să port o conversație cu oricine, oricând. Vor fi momente în care voi obosi, așa că mă voi așeza pur și simplu și voi visa cu ochii deschiși. Vreau să port haine colorate și să mănânc. Mult și bine.

Abia aștept să ating marea și să alerg pe un vârf de munte, să dau muzica la maxim în timp ce conduc spre un loc necunoscut. O să zâmbesc până mă vor durea fălcile și o să scriu despre toate aceste momente.

2017 nu e și nici nu va fi perfect. Așa plin de imperfecțiuni, puțin defect și nebun pe alocuri, va fi un an memorabil. Promit! 🙂