Iarna și zahărul pudră

Capitala este îngropată în mormane de zăpadă. Oamenii fac haz de necaz și crează conținut pentru rețelele de socializare, conținut alb, imaculat. La Timișoara au ajuns câțiva fulgi rătăciți să nu zicem că pe noi ne-a ocolit.

Evident, nu se compară nămeții din București. În topul personal al anotimpurilor iarna ocupă locul patru. Nu-mi plac nici sărbătorile de iarnă, nici frigul și cel mai mult îmi displace mocirla post-ninsoare. Dar parcă sunt puțin invidioasă pe captială.

Nu, nu pentru că s-a dat liber de la școală și de la unii patroni, ci pentru că într-un final simt și ei cu adevărat anotimpul. Ieri dimineață, aici erau -21 de grade seci, cu vânt de te lua pe sus. Unde să mai fie și bucuria când ești nevoit să înfrunți așa ceva?

Iată că s-au fragmentat și anotimpurile. Pentru a face mai bine față situației, frigul se duce într-o parte, lapovița în altă parte, iar fulgii de obicei la munte. De data aceasta, natura și-a adunat puterile și a cernut zahăr proaspăt măcinat peste un oraș cu suflete de tot soiul.

Iarna e frumoasă când face pe nebuna

Dragi bucureșteni, nu mai plângeți și savurați momentul. Cine știe cât timp va mai trece până când această crăiasă se va arăta din nou în toată spendoarea ei. O zice una cărei nu-i place iarna. Mă uit la poze și îmi vine să mănânc ceva dulce. Ceea ce face și mai dificilă situația, căci am decis să reununț la zahăr. În fine, asta e altă poveste.

Și pentru a înțelege la ce mă refer, răsfoiți albumul de fotografii a lui Dragoș Asaftei. Azi-noapte la 4, în timp ce noi dormeam, Dragoș surpindea o capitală împodobită de natură. Click aici pentru întreg albumul, iar mai jos regăsiți un sneak peek: