”Oana, unde ești?” îmi tot trecea prin minte, încercând să mă strecor neobservată printre miile de stropi de ploaie, ce cădeau fără rețineri din înaltul cerului, părând mai degrabă un batalion de sinucigași, decât o ploaie liniștită de primăvară. Îmi era frig – nu știu dacă de emoții sau datorită temperaturilor relativ scăzute, dintr-o zi de miercuri a lui aprilie 2014. Oana întârzie să apară, așa că mă hotărăsc să urc.

Apare și Oana într-un final și se așază galant și elegant lângă mine. Un tip din partea noastră dreaptă scoate un teanc de Zaraze. Muream de curiozitate să aud câte ceva despre această carte, nu de alta, dar a fost prima lansare la care am participat. Habar nu aveam cum avea să decurgă seara.

Zaraza este o carte cu viață

Deschid ușa Cuib-ului, ușor dezorientată și văd oameni. Unii la o bere, unii la o sărutare. Buimăcită trec dintr-o cameră într-alta, mă uit în jur și caut o sală care să semene cu o cameră dedicată unei lansări de carte. Stupefiată, ajung în ultima încăpere și constat că este singura unde scaunele sunt aranjate cât de cât într-o formă ce pare a fi pentru o prezentare.

Mă uit în jur, câțiva oameni, mai puține mese decât scaune – mult prea puține mese. Aveam neapărat nevoie de un loc la masă, nu de alta, dar trebuia să-mi deschid laptop-ul (mama era live la TV).


– Stai aici jos, aud din spatele meu – stânga mai exact. Mă întorc și văd o doamnă blondă, cârlionțată, cu o privire jucăușă, ce-mi făcea semn să mă așez lângă ea.

Decizia a fost ușoară, nu mi-a luat mai mult de 5 secunde să fiu deja lângă ea, cu laptop-ul pe masă. Priza era lângă mine, dar Oana întârzia să apară. Nu o mai stresez, îmi zic, sigur apare ea. Încăperea de mărime medie, cu relativ multă lumină, începea să devină neîncăpătoare. Lumea intra și ieșea, dar mai mult intra.

O carte motivațională de mare calitate

– Istoria orașului meu, a pornit de la legenda Zarazei scrisă de Cărtărescu, spune Andrei Ruse, nu găsea altă sursă. A început să sape, l-a descoperit pe Cristian Vasile, el devenindu-i cel mai bun prieten. S-a creat o relație, nu știa dacă va scrie un roman sau o proză scurtă. C.V. avea multe aventuri, o viață palpitantă, aproape de poveste țesându-se astfel nu doar o proză scurtă, ci un întreg roman, un întreg univers. 

Aceste trei afirmații le-am notat prima dată. Aș fi vrut să fi putut scrie tot ce am auzit în acea seară minunată și atât de ploioasă de miercuri, dar mi-a fost imposibil. Deși absorbită de cuvintele celor prezenți, cu atât mai mult de cele ale autorului, mintea mea nu a reușit să înregistreze totul. Mai jos redau cam ceea ce am reușit să notez.

În birturi se cânta jazz

Andrei Ruse a observat că poate ținti mai multe mize: muzica, atmosfera boemă, Interbelicul, Zaraza. 

Zaraza este de fapt un nume de bou. Melodia originală a intrat în Europa din America de Sud prin Anglia. Este un tango – două variante Nicolae Chirițescu (textier) – mai puțin cunoscută.

Ion Pribeagu a insistat pe Zaraza. În această direcție a Interbelicului boem nu s-a dus nimeni, Andrei Ruse fiind printre puținii care a atins acest subiect.  A găsit cutia lui C.V. plină de indicii, care puse cap la cap, l-au dus la mormântul său – la Sibiu, un petec de mormânt. Atunci când a intrat în anonimat, C.V. s-a răzbunat, ștergându-se din istorie, vrând ca lumea să-l uite. 

A fost numit un roman al prieteniei. Tot ce contează este ceea ce rămâne după ce se termină romanul, afirmă autorul din experiența sa acumulată până în acest moment. Se desprinde total de povestirea lui Cărtărescu, axându-se pe C.V. Nu și-a dorit a demonta povestea lui Cărtărescu, ci din contră. Romanul este o biografie ficționalizată.

Întâlnirea cu Florin Piersic, care l-a cunoscut pe C.V., a fost întâlnirea autorului cu personajul său viu.

Cei doi s-au întâlnit la Timișoara, la teatru. Florin Piersic i-a scris o scrisoare lui C.V. în 1962. În scrisoare e multă băutură – F.P. și C.V. au băut în birturile din Neamț și Bacău. F.P. era absorbit de C.V. atunci când acesta reînvia. Cel dintâi îi dădea tonul la pian și al doilea cânta și sclipea. Romanul Zaraza a fost scris în Timișoara – o mare parte din el. 

Autorului nu i-ar fi plăcut să trăiască în perioada respectivă și cred că aceasta ar trebui să intre mult mai mult în istoria noastră. Ritmul a fost alert, continuu.

Nu știu dacă vouă v-a trezit măcar un strop de interes, dar pe mine m-a făcut să zâmbesc atât de tare încât mă dureau fălcile. Afirm cu convingerea unui elefant ”Da, vreau să citesc această carte!” Bineînțeles că m-am făcut un pic de cacao atunci când am cerut autorului un autograf pe carte.

Discursul meu a început cu ”Habar n-am ce ar trebui să-i spun unui autor contemporan, eu îi știu doar pe cei decedați de ceva vreme”. Andrei a făcut niște ochi la mine, neînțelegând probabil ce am spus întrutotul. Nici nu e de mirare, pentru că fiecare pereche de ochi curioși, a început să dezbată cartea după prezentarea ei, fără ca măcar să fi citit coperta din spate.

Cu mâna pe inimă vă spun că aseară am citit în disperare.

Parcă eram un pustnic în deșert, ce nu băuse apă de mai bine de o săptămână. Am sorbit primele 30 de pagini fără să iau o gură de aer. Apoi m-am cufundat într-un univers paralel, un univers la anilor de glorie ai României, citind liniștită primele două capitole.

Să ne înțelegem – nu laud această carte doar pentru că m-am lăsat convinsă de alți că e o carte bună, dar de mult nu am mai pus mâna pe o creație care să mă prindă în ițele ei magice încă din prima pagină. Cu tot optimismul, spre să termin de citit carte cât mai repede și să scriu o recenzie pe bune despre Zaraza lui Andrei Ruse.

Ar mai fi atâtea de povestit, dar nu mai e timp. Nu mai e timp de nimic acum, e vremea cititului.În ansamblu, seara a fost mai mult decât reușită – mi-am făcut cunoștințe noi, am văzut cum arată un autor în carne mușchi și oase, am băut un pahar de vin bun și am povestit cu una din cele mai cool persoane pe care le cunosc. Numele ei apare de mai multe ori în text decât cel al autorului, așa că nu o voi mai menționa – se știe oricum.

De încheiere: am auzit că Timișoara nu prea iubește evenimentele de acest gen, culturale. Până și Andrei Ruse a auzit acest lucru și surpriza a venit tot de aici. A fost cea mai bună lansare din toată țara, cu cel mai numeros public și cei mai curioși oameni. Parcă mai venim de acasă, nu? 🙂

LinkedIn