Jurnal de 18 ani – a mai trecut o zi

Aproape de miezul nopții. O cană mare de cacao cu lapte. Multe informații care trebuie absorbite și cea mai frumoasă melodie pe care am auzit-o în ultimul timp. Am încercat să uit singurătatea pe care o simt seara și pentru un timp a funcționat.

Încă merge, pentru că sunt prea ocuptată să mă gândesc la mine și refuz să o fac pentru că mi-e frică de ceea ce pot descoperi. Îmi simt inima cum bate ca și cum ar sări din piept când îmi amintesc unele lucruri pe care le-am trăit…

Trecut?! Ja, nu! Uneori îmi vin fugitiv imagini în minte, pe care le ignor sau de care mă bucur. În rest prezentul e totul. Ce pot să fac dacă nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă? Asta e, mergem mai departe. Totuși nu vreau să vorbesc despre asta. Nu mai vreau să vorbesc despre asta. Pentru că nici prima dată, nici acum nu am învățat nimic. Oare voi învăța vreodată?

Marin Preda spunea în Cel mai iubit dintre pământeni
[su_quote]…sîntem în univers aceiași și de totdeauna și vom fi pentru totdeauna, fiindcă universul nu e orb…totul e perisabil*, afară de această gândire…[/su_quote]

00:00 – a mai trecut o zi.

*perisabil = care se strică, se alterează ușor