Verdele intermitent la dreapta

S-au împlinit doi ani de când am permis de conducere și mai bine de 8 luni de când o am pe ”botoasa” mea și o conduc zilnic. Nu mă pot lăuda cu cine știe ce experiență în trafic, însă pot spune că am văzut o groază de chestii și era să o comit de câteva ori.

Am luat și câteva amenzi de parcare, dar în rest poliția nu a avut treabă cu mine. Nici măcar când am plecat la drum lung nu am avut surprize de niciun fel.

Îmi place enorm de mult să conduc, mă relaxează. Mai ales când conduc noaptea, iar orașul e gol. Sunt destul de calmă în trafic, dar conduc sportiv (nu chiar tot timpul). Totuși sunt unele lucruri care mă calcă pe nervi. În primul rând, sunt pietonii sinucigași despre care am scris un articol acum ceva timp. Îl puteți citi aici. Iar al doilea este verdele intermitent la dreapta.

Nu conceptul acestui instrument rutier mă enervează, ci felul în care șoferii îl interpretează. Nu știu exact cum scrie în legislație, dar eu știu așa: că poți să faci la dreapta când ai verde intermitent, dacă banda e liberă, ai cedat prioritate tuturor celorlalte autovehicule și pietonilor. Vă rog să mă corectați dacă greșesc.

Bun, în majoritatea cazurilor, pentru că mă consider un șofer cu bun simț, atunci când am drum înainte și pe banda din dreapta semaforul e dotat cu verde intermitent, încerc să nu blochez banda. Sunt și zile când uit de acest aspect – pentru că nu e aceasta singura mea grija – vreau să merg înainte, dar mă poziționez la semafor prima pe banda din dreapta.

Astăzi a fost una din acele zile. Eram pe Gh. Lazăr acolo la viaduct (timișorenii știu despre ce vorbesc). Și pentru că voiam să virez dreapta să intru în parcare la Kaufland – adică după respectivul semafor – mi-am zis că e mai ușor dacă sunt deja pe banda respectivă decât să tot fac slalom după. Și ajung liniștită la semaforul roșu, scot mașina din viteză, țin frâna și aștept verdele verificându-mi manichiura – tipic feminin la volan.

În spatele meu, un taximetrist crizat de mama focului mă claxona în draci. Primul instinct a fost să plec. În mintea mea semaforul era deja verde. Când mă uit, roșul era mare ca luna plină de pe cer, verdele intermitent pâlpâia, iar crizatul striga la mine – presupun doar, pentru că nu l-am auzit, dar l-am văzut gesticulând… obscen.

Deși nu trebuia să procedez așa, m-am mutat pe banda din stânga să aibă hiperactivul ăla loc să vireze la dreapta pe verde intermitent. Că de mai aștepta 10 secunde murea.

M-a lăsat rece toată faza. Dar pe bune că nu înțeleg. Verdele intermitent este pentru a fluidiza circulația, uneori însă îl blocăm din neglijență sau din aroganță. De ce trebuie să se comporte ăia din spate ca niște oameni posedați?! În fond, verdele intermitent este doar opțional, dacă e liberă banda. Sau?!