Unul din cele mai nasoale job-rui
Unul din cele mai nasoale job-rui care există pe lumea aceasta e cel de promoteriță sau împărțitoare de flyere. Evident, ambele pot fi încadrate la genul masculin, însă mi-a fost destul de rar să văd masculii împărțind oferte și promoții.
Spun că e nasoală din simplul motiv că îți auzi mai multe nu-uri într-o zi decât ți-ai auzi în mod normal într-o lună, uneori, în zilele bune, chiar într-un an. Poate că dacă stăpânești nu știu ce metode de manipulare psihologice, trucuri de marketing sau mai știu eu ce alte tehnici, ai șanse destul de mari să reușești să-ți vinzi produsul. Cheia succesului este să prinzi potențialul client într-o fază în care nu poate obiecta și nu-ți poate zice nu.
Eu chiar admir persoanele care sunt capabile să facă acest job și să înghită fiecare nu. Să fim serioși, să auzi nu la nesfârșit (pare un infinit) și să-l și înghiți finuț pentru ca apoi să-ți lipești un nou zâmbet tălâmb pe față pentru următorul viitor client nu-i lucru ușor. Jobul e job, îl lași în pace după orele de program.
Mai trist este când auzi multe nu-uri în timpul liber și de la persoanele care contează. Sau când auzi nu-uri când vii cu idei noi, când creativitatea ta este tăiată de la rădăcini pentru că X motive.
Sunt unii oameni care trăiesc adevărate traume datorită unui număr mare de nu încasat și care-și pun limite de teama unui noi cuvânt de negație. Bine, dacă mă întrebați pe mine, acest cuvânt este destul de închis și urâțel, numai bun să îți îmbârlige în sens negativ energia.
Și totuși, un nu exprimă și o interdicție, nu doar o negație sau un refuz. Iar ce e interzis devine apetisant, tentant, ba chiar ceva peste care ai trece fără să clipești să atingi acel ceva care îți interzice să faci Y în Z loc 😛
Din punctul meu de vedere, un nu înseamnă că momentul potrivit nu e acum sau nu e deloc și poate că acele câteva mii de cuvinte de refuz și de interdicție pe care le-am auzit în lunga mea viață au însemnat mai mult decât atât. Vorba lu’ mami ”ce-i al tău e pus de-o parte”, de aici trag concluzia că orice refuz nu e musai o piedică și dacă e, înseamnă că viața te vrea mai puternic.
Deci da, viața de promoteriță e nasoală și orice meserie care implică munca de agățat oamenii necunoscuți. La fel cum un copil se simte limitat de un refuz pe care nu-l înțelege, așa și oamenii un pic mai mari bagă sub preș lucrurile pe care nu le înțeleg și trec cu vederea, sperând ca ele să se evapore. 🙂
o femeie
Eu apreciez toate meseriile (de fapt apreciez munca). Nu e usor, dar munceste pentru niste bani.
Eu le iau pliantele, chiar daca stiu ca nu ma intereseaza.
zgomotoasa
Nu cred ca e o meserie si nici nu am zis ca nu ii respect pe cei care fac asta. Si eu am făcut-o, zic doar ca e nasol 🙂