O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă

Autor: Ioana Chicet-Macoveiciuc
Anul apariției: 2015
Editura: Univers Publishing House
Limbă originală: română
Nota mea: 3/5

Cine nu o știe pe Ioana Chicet-Macoveiciuc? Dar dacă vă spun de Prințesa Urbană, cred că e altă poveste. 😀 Anul trecut, această Prințesă a lansat o carte pe care am fost curioasă să o citesc pentru că e carte românească și pentru că Prințesa = blogger din categoria ”grea”.
Așa că am comandat-o.
Așa că i-am scris Prințesei că o așteptăm și la Timișoara cu o lansare.
Așa că am ratat lansarea, dar am scris despre eveniment aici.
Așa că mi-a rămas doar să citesc cartea.

Și mare mi-a fost surpriza, că deși este o carte pentru mămici și pentru viitoare mămici – oricum, pentru doamnele și domnișoarele care lucrează la proiecția unei familii în viitorul apropiat – așadar, nu pentru mine, că eu numai din astea nu visez, miile de rânduri așezate de Ioana acolo m-au captivat.

Cred că cel mai bun argument al sentimentului trăit în timpul lecturii este felul în care sunt scrise aceste mii de rânduri. Cumva simți o voce în cap care-ți citește aceste rânduri, explicându-ți parcă așa și pe dincolo.

Capitolele care mi-au rămas cel mai bine întipărite a fost drama avortului spontan, nașterea și întâmplările din parc, autobuz (locuri publice în general), la care am rezonat în totalitatea cu reacția mamei și cred că aceea ar fi fost și reacția mea.

La facultate ni se tot spune că pacienții cu care vom interacționa, majoritatea dintre ei, nu sunt educați în sens medical, nici măcar profilactic. Majoritatea are impresia că pot păcăli medicul și mai ales că dacă îl păcălesc și scapă de un anume tratament, își fac lor bine. Tot aici i-aș include și pe cei care se tratează singuri sau cu ajutorul farmaciștilor, dar și cei care cer sfaturi pe facebook. Practic, își fură singuri căciula.

La fel e și cu părințeala asta. Da, e o știință destul de nouă pe la noi, pentru că femeile se bazează pe instinctul de mamă (nimic anormal până aici), de care sunt absolut convinsă că există, însă orice instinct poate fi rafinat și perfecționat nu neapărat pentru a fi o mamă și mai bună, ci pentru a crește oameni buni, înțelegători, muncitori și corecți.

Într-o zi, poate că voi scrie și eu o carte despre părințeală. Aș avea o tonă de chestii de spus despre enșpe mii de feluri în care părinții greșesc. Nu, nu o fac din răutate și nici pentru că ar dori într-un fel sau altul să-și crească odraslele prost. O fac pentru că nu știu altfel și pentru că ”nu-mi spune mie nimeni cum să-mi cresc copilul” 😛 Până la urmă suntem oamenii, greșim, însă când vine vorba de următoarea generație, parcă aș fi și mai atentă. Nu știu, așa-i în capul meu: să nu repet greșeli pe care le-am trăit pe pielea mea.

Na, exact ăsta e lucrul pe care vrea Ioana să-l schimbe (măcar puțin) – neștiința și felul acesta de gândire. Din punctul meu de vedere, o face într-un mod frumos, pașnic, pornind de la exemplul personal. Bineînțeles, că mulți îi vor spune/dacă nu i-au spus deja că e arogantă și încrezută… adică cine este ea să-și permită a scrie o carte din punctul ei de vedere despre părințeală?

Surpriza este că oricine e liber să o facă 🙂 dar mulți vor da înapoi acestei provocări și e bine că se întâmplă așa. Altfel, ar exista oameni care ar scrie mai multe pagini decât au citit. Și asta nu e baș bine.

I-am dat cărții nota 3/5 pentru că nu este pentru mine, dar totuși am adunat o droaie de informații utile, am înțeles anumite lucruri și cumva, aștept și o ”parte a doua” 🙂 Între timp, vă îndemn să o citiți și voi și să-mi povestiți ce impresie v-a lăsat. Mie sau autoarei, de ce nu?