Telefonul cu clapetă
E atât de multă liniște, încât ai impresia că ești surd. Liniștea are capacitatea de a surzi pentru că în lipsa ei de sunet dă frâu liber unor zgomote pe care le astupi cu gălăgia din jur. Focul pâlpâie ușor, sparge pe alocuri din liniște și te aduce cu picioarele pe pământ.
Stăteam rezemată de perete pe un taburet din lemn. De prea mult stat, îi simțeam greutatea în spate. Gravitația nu iartă pe nimeni și nici lipsa de mișcare. Ce leneșă sunt. Cafeaua, două pliculețe de 3 în 1 amestecate cu apă cândva fierbinte, își pierdea din savoare. Ceasul ticăia domol.
Am învățat să fragmentăm timpul și să-l împărțim după întâlniri. Fiecare avem un program. Un plan după care ne ghidăm pentru a ne trăi viața. Ne gândim ce vom face mâine, peste o lună. Schițăm anul următor și cei ce vor urma. Ne propunem să facem.
Și-a pus cineva problema timpului drept o iluzie? Altcineva în afară de cei care au studiat cu adevărat problema.
Iată o provocare. Cum ar fi dacă ai pune deoparte ceasul, telefonul mobil, laptopul și agenda pentru o zi. Fără progrămări sau întâlniri planificate. Fără timp.
Timpul înseamnă bani, vei spune. Mulți bani pentru unii. Însă, în goana pentru cumpărături de Crăciun, într-un orășel de provincie destul de sărac, am întâlnit un copil. Stătea în holul unui magazin. I-aș spune supermarket, dar m-aș putea înșela.
Avea pe cap o căciuliță murdară. Cizmulițele nu și le curățase de multă vreme. Geaca îi era peticită, dar era fascinat de obiectul pe care-l avea în mână. Telefonul cu clapetă părea universul lui. Sau al ei. Nu mi-am dat seama dacă era un băiat sau o fetiță. Am vrut să-i fac o poză. Ilustra perfect lumea spre care tindem.
Dacă n-aș trăi în ea, aș spune că e o lume murdară, dar cu preteții de civilizație. Însă trăiesc în ea, așadar nu-mi permit. O voi numi o lume cu aspirații. Înalte și diforme.
M-am grăbit să cumpăr cele necesare. Nu aveam timp de pierdut. Când am terminat treaba, am sperat că puiul de om va fi încă acolo. Nu mai era. Își luase telefonul cu clapetă și plecase în lume. Acea lume civilizată cu electricitate și apă curentă, dar cu mucuri de țigară pe jos, multe nemulțumiri legate de orice și lipsă de inițiativă pentru care timpul înseamnă bani.
Avea telefonul cu clapetă și lumea lui devenise mai bună.
Am uitat destul de repede eșecul de-a fotografia copilul. Eram prea ocupată să car sucurile și berea la mașină. Mi-am amintit de el stând rezemată de perete și bând acea cafea rece. Ce Crăciun o fi avut acel pui de om? Oare i-a fost cald? Oare a avut ce mânca? Nu mai contează. Avea telefonul cu clapetă și lumea lui devenise mai bună.
Emil Calinescu
Tu vorbesti de un copil, iar io-mi amintesc de telefonul cu clapeta. Consider ca a aparut prea tarziu si nu ne-am putut bucura de el prea mult. Mie-mi placea ideea si avea un aer de eleganta. Imi placea de fiecare data cand raspundeam doar deschizand clapeta. Chiar regret ca au aparut prea repede smart-urile cu taci-scrin.
Da, din toata povestea asta telefonul e important. Doar el e-n titlu, nu? 😀
zgomotoasa
Telefonul cu clapetă este una din acele invenții pe care timpul a înghițit-o. Rămâne emblema unor aspirații spre civilizație. Știi ce zic? 🙂
Emil Calinescu
Problema e ca ne-am bucurat prea putin de inventie. Atata tot 🙂