Când ești tânăr și fără experiență

Foarte puțină lume știe că sunt în câmpul muncii de mai bine de 8 ani. Așa cum este normal, am început timid sub îndrumarea alor mei. Apoi, pe la 16 ani am început să-mi deschid aripile și să câștig banii de buzunar singură.

Dacă e să o luăm pe-a dreaptă, nu aș fi avut nevoie. Situația materială de acasă mi-ar fi permis să stau degeaba. Ai mei nu m-au încurajat nici să stau, dar nici să muncesc. Mi-au dat mână liberă să aleg cum cred de cuvință.

Primul job l-am avut la 14 ani.

Am ales munca și independența. Să nu vă imaginați că am făcut bani mulți, dar cei 200-300 de lei pe lună la 16 ani îmi dădeau încredere. Muncile pe care le-am făcut au fost de toate formele.

De la stat la stand și împărțit broșuri, la organizare de evenimente, construit de strategii de comunicare (pe cuvânt că pe vremea aia habar n-aveam că asta fac), făcut plan de acțiune și vorbit cu oamenii, cărat cutii, dus produse în toate coluțurile orașului, participat la tot felul de training-uri, negociat de preț pentru săli de conferință, scris articole cu produsele preferate, răspuns la e-mailuri, respectat deadline-uri. În plus, mai învățam pentru școală, mergeam la sport și citeam cam tot ce-mi pica în mână. La un moment dat mă băgasem și în consiliul elevilor, eram șefă de clasă și prin a XII mai și iubeam cu foc.

Majoritatea par floare la ureche, dar de mult ori pun probleme pe care am fost nevoită să le rezolv de cele mai multe ori de una singură. Nu doar pentru că doream să demonstrez că pot, ci și pentru că îmi era efectiv rușine să cer ajutor. Am o paletă largă de lucruri pe care le-am bifat și majoritatea pe bani foarte puțini sau chiar deloc. Experiența pe care o am îmi permite să mă gândesc de 10 ori înainte de a accepta o ofertă.

Mă surpinde naivitatea celor proaspăt intrați în câmpul muncii.

Ce mă frapează la colegii de generație este că sunt încă pe băncile facultății sau proaspăt absolvenți, nu au experiență aproape deloc, dar vor salarii mari la angajare.

Mbun, hai aruncați cu roșii și după ce ați terminat citiți în continuare.

Fie că vorbim de evul mediu sau de timpul prezent, sunt câteva etape de urmat în carieră, printre care și ucenicia, voluntariatul, spuneți-i cum vreți. Între viața de copil și cea de adult există o frageda adulțeală, moment în care e musai să faci ceva.

Deși pare multă muncă și efort de depus, voluntariatul sau job-urile mici și prost plătite din timpul liceului și al facultății nu doar că dau bine la CV, ci și te învață să te fucking descurci.

Te învață să-ți împarți timpul, te ajută să cunoști tot felul de oameni și te obligă să-ți depășești limitele.

Perioada liceului e definitorie pentru viitorul adult.

În special perioada liceului este cea mai important din punctul ăsta de vedere. Implică-te în activități extrașcolare care să te solicite un pic mai mult decât școala în sine. Unii ar zice că facultatea e importantă, însă la cum se mișcă lucrurile, cred cu tărie că s-a devansat și aici ordinea lucrurilor.

Lumea mă întreabă de mult ori cum reușesc să fac față activităților și proiectelor pe care le desfășor. Pur și simplu pentru că îmi plac și pentru că nu aș simți că trăiesc fără adrenalină. Dar nu sunt etalon în ceea ce privește acest lucru. Poate că sunt în cealaltă extremă, cea a lui prea mult și nici ca mine nu e ok.

Zâmbesc când îmi aud colegii că sunt luați prin surprindere de volumul de muncă pe care sunt nevoiți să-l depună la primul lor job. Adică pe bune, hai să nu ne supraestimăm când știm că nu știm să facem mai nimic. Sau mă rog, ar trebui să fim conștienți de acest lucru. De multe ori nici măcar teoria din facultate nu ajută la nimic.

Nu vreau să fiu rea și nici înfumurată, doar că lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Munca de jos, aia în care faci de toate, pe fugă și urgent, murdară și prost plătită este cea care te tăbăcește, te învață și îți dă valoare. Ori mai nimeni nu este dispus să o mai facă pentru că totul li se cuvine.

Când ești tânăr și fără experiență nu-ți permiți să faci nazuri.

Tocmai peste ea, acea muncă de jos, sunt dispuși să sară majoritatea colegilor mei. Nu zic că trebuie să acceptăm bătaia de joc sau să ne spetim muncind de mici. Totuși, geniile au răsărit de undeva de jos și nimeni nu s-a născut cu valoare.

Aia adevărată, nu manelată (de la maneliști, adică). Valoarea se șlefuiește în timp cu muncă și implicare, nu cu seriale, stat aiurea pe net sau pierdut vremea degeaba la colțul străzii și crăpat semințe.