Spaghetti cu sos alb și nuci peacan
Stai, stop să râd puțin. Am zis că pot să scriu orice pe blog, dar uite că la rețete nu mă așteptam. Am și un motiv super întemeiat pentru care o să deschid așa o mică rubrică de (îmi dreg vocea) rețete. Ideea este că eu gătesc după ureche. Nu prea mă țin de o rețetă anume. Mă inspir din diverse, dar mai mereu combin cum simt. S-a întâmplat de multe ori să îmi iasă ceva bun, iar a doua oară să nu mai știu să reproduc.
De exemplu, am făcut anul trecut niște vinete umplute. Măi, o bunătate, dar nu mai știu neam ce am pus în ele. Așa că, e momentul să le scriu undeva. Și, de ce nu, acel undeva să fie public pe blog. Nu de alta, dar aici le găsesc și eu mai ușor. Hihi.
Așadar, în această superbă seară de duminică, leșinată de foame, am zis să-mi fac niște paste cu vântul care cam bătea prin frigider. Dar cumva s-a încropit ceva la care chiar nu mă așteptam.
Spaghetti cu sos alb și nuci peacan
Am folosit așa:
- 1 ceapă mare
- 2 căței de usturoi
- un pumn de nuci peacan deschise acum un secol
- 1/2 pahar de vin roze
- 100 ml smântână de gătit de la Lidl
- un smoc de spaghete, cam jumătate de pachet de Barilla
Am călit ceapa și usturoiul în tigaia încinsă cu un strop de ulei de măsline și o bucată de unt sărat. Le-am lăsat la foc mic până s-au rumenit bine și am adăugat nucile peacan tăiate relativ grosier. După aproximativ 4 minute, am adăugat vinul și am lăsat să scadă, apoi am adăugat smântâna de gătit.
Între timp, am pus apă într-o oală și am așteptat să fiarbă. Abia apoi am pus sare și smocul de paste care au fiert cam 8 minute din cele 11 recomandate.
Din apa în care încă fierbeau pastele, am adăugat un polonic peste sos și am dat la foc mic. Am scos pastele, le-am pus în tigaie, am mai pus un polonic de apă și le-am lăsat să mai fiarbă acolo cam 3-4 minute. Am condimentat cu sare, piper, ierburi aromatice și un praf fin (cât iei între 2 degete) de scorțișoară. Nu întrebați de ce, așa mi-a venit.
Le-am scos cu (aproape) stil pe farfurie și am ras parmezan după ochi. Și aia a fost.
Dacă cumva încerci rețeta, aș aprecia un comentariu cu părerea ta.
Poftă bună și să ne recitim cu bine!