7 ani de când scriu pe blog. Unde s-au dus?
Astăzi se împlinesc 7 ani de când scriu pe blog. Practic, aș putea înscrie această pasiune în clasa I la școală. Sau aș putea să o trimit în lume că până acum a căpătat cei 7 ani de acasă.
Nu știu dacă e cineva aici de la începuturi. Am recitit primul text publicat. Aveam 16 ani și eram în clasa a X-a, nu prea îmi păsa decât de școală și un tip pentru care mi se înmuiau genunchii și mă înroșeam ca racul de fiecare dată când îl vedeam.
Mi-am făcut blog la sfatul unei prietene cu care am pierdut între timp legătura. De atunci, platforma asta a suferit muuulte schimbări – de nume, de formă, de conținut.
Practic, blogul este locul care a ținut cel mai bine evidența acestor ani.
Zgomotul Gândului mi-a deschis multe uși, mi-a oferit oportunități și m-a adus alături de mulți oameni, printre care și cei cu care astăzi împart un birou la job. Am câștigat primii mei bani de buzunar din scris, am plecat în Albania, la Viena și în multe alte excursii din țară. Și, poate cel mai important, Zgomotul Gândului a adunat în jur o comunitate frumoasă de oameni care credeau în vise.
Acum doi ani am simțit nevoia de a mă scutura de gânduri zgomotoase și de a îmbrăca haina seriozității. Până acum nu mi-a ieșit prea grozav, căci sunt într-o continuă căutare. Aș vrea să îmi găsesc locul, dar cu siguranță va mai trece mult timp până să mă așez undeva și să zic că mi-e bine.
Până atunci, însă, rămâne acest loc care să-mi fie partener de drum. Rămâneți voi, dragi cititori, care îmi sunteți alături, mă sfătuiți, mă ascultați și mă îmbrățișați.
Au fost 7 ani plini de întrebări și de schimbări. Totul a rămas la fel, dar toate s-au schimbat. Un lucru rămâne cert. Vreau să vă mulțumesc cum știu mai bine pentru că sunteți aici.
Simbolic, am pregătit 7 cadouri pentru 7 dintre voi 😀 Tot ce trebuie să faceți este să vă înscrieți la newsletter-ul blogului.
Tocmai pentru că sunt cadouri, aș vrea pentru moment să le păstrez misterul. Dar vă dau câteva indicii. Cele 7 cadouri sunt lucruri care îmi fac plăcere și pe care vi le dăruiesc cu mult drag.
Stați pe aproape, căci voi dezvălui fiecare cadou treptat. Deși nu vă pot oferi fiecăruia în parte un cadou, sper ca cei 7 norocoși să se bucure de surprizele simbolice.
Cum funcționează?
Am pregătit aici o pagină specială dedicată acestui eveniment special 😀 tot acolo găsiți și regulamentul, lista premiilor și câteva întrebări la care mi-ar prinde foarte bine dacă ați vrea să răspundeți 😛 .