Orice s-ar spune, începuturile sunt cele mai urâte, imprevizibile și greu de controlat părți ale unei acțiuni.

Îmi amintesc prima zi de facultate. Ne-au adunat într-un laborator de anatomie, ne-au împățit pe grupe și m-am trezit înconjurată de persoane noi cu care aveam să împart o bună bucată de vreme cursurile, laboratoarele și pauzele.

La început, toată lumea era prietenă cu toată lumea. Se ieșea în gașcă la suc, la cafele, uneori și prin cluburi.

Cu timpul oamenii s-au cernut și s-au regrupat în bisericuțe. S-au format prietenii, dușmănii și a intervenit factorul tipic românesc: durerea-n partea dorsală de capra vecinului.

Curiozitatea a omorât pisica!

Se moare de curiozitate ce notă a luat ăla. Apoi, încep ierarhizarea și aerele de superioritate. Cei cu note mereu mari se cred zei. Mai sunt cei cărora nu le pasă și undeva pe la mijloc, sunt mediocrii. Adică cei care luptă să supraviețuiască și se bucură de fiecare victorie în parte.

Nu cumva să fie prea mare victoria, căci zeci de semne de întrebare, vorbe pe la colțuri și zâmbete false vor fi aruncate în univers.

Să zicem că am hiperbolizat puțin întregul tablou. Poate că în studenție nu e chiar așa, însă în viața de zi cu zi, în sinea lor, oamenii au prejudecăți și lipesc etichete. Iar când se simt amenințați încep să mârâie și să muște. Veți spune că este firesc și veți argumenta solid, nu-i așa?

Ghiocel în fața tancului de când mă știu, voi contrazice cele spuse anterior. Nu mi se pare deloc normală această durere cronică legată de capra vecinului. Loc sub soare este pentru fiecare, ba chiar suntem liberi să alegem cine vrem să fim cu condiția de a ne asuma fiecare decizie.

Sinceritatea aduce fericirea în lumea mea.

Nu înțeleg de ce este nevoie de răutăți gratuite, măști și atitudini ipocrite. Dacă oamenii ar fi un pic mai sinceri și mai deschiși, toată lumea ar fi mai fericită. Bun venit în lumea mea ideală și surpiză! aceasta nu există.

Așadar, rămâne doar să te adaptezi sau să alegi să fii altfel. Desigur, vei fi cosiderat un ciudat, însă merită tot efortul din lume atâta timp cât poți pune capul liniștit pe pernă.

Prefer confortul și siguranta, dar…

Nu-mi plac începuturile, mă sperie și mă fac să-mi doresc să o iau la fugă. Prefer confortul  și siguranța că toate lucrurile și toți oamenii sunt exact așa cum îi știam, la locul lor.

Mă sperie schimbările și uneori mă adaptez greu. Totuși, sunt momente în care mă doare la patină și mă arunc într-un tripul axel. Riscul este să cad și să mă lovesc. În același timp, riscul de-al executa perfect îi sperie pe cei din jur.

Iar povestea cu tâlc de mai sus nu este valabilă doar pentru mine, ci pentru fiecare în parte. M-am dat exemplu într-un moment de narcisim.

Fiecare capră cu fânul ei.

Saltul în sine nu reprezintă decât un vis sau o dorință pentru care muncești și te lupți. O faci nu doar pentru a o aduce la viață, ci și pentru a trece peste hopurile celor binevoitori care au grijă să n-ai un drum lin. Tocmai fiindcă-i doare de capra ta.

Și tocmai din acest motiv pe tine, dragă cititorule răbdător și curios, nu te va afecta. Tu știi că ai o dobitoacă pe care o îngrijești cum poți tu mai bine și o ignori pe cea care-ți suflă-n ceafă.

Dar da, când te muți într-un grajd nou, așteaptă-te să te miroase toți. Pe urmă ignoră-i și vezi-ți de fânul tău. Restul este can-can.