M-au pocnit cuvintele de mai sus într-o discuție purtată ieri cu o prietenă dragă. M-a acuzat că am pierdut esența blogului, iar eu am interpretat ca și cum am uitat de unde am plecat. Azi-noapte am adormit gândindu-mă la acest lucru.

Ca într-un film pus pe speed-up am revăzut toate nopțile din adolescență în care îmi scriam durerile. Citeam oamenii mari, mă inspiram din vorbele lor. Îmi doream pur și simplu să scriu. Am peste 400 de articole mai mult decât personale.

Nu îmi este rușine cu ele, dar le simt foarte egoiste. Nu transmit mai mult decât o depresie adolescentină, o parte din mine pe care aproape nimeni nu este curios să o cunoască. Zgomotul Gândului a fost un blog centrat în jurul meu și cam atât.

Desigur, am învățat foarte multe lucruri. Blogul m-a ajutat să cunosc oameni și să înțeleg cât de importanți aceștia. Mi-a adus la un moment dat și ceva bani de buzunar. M-a ajutat să îmi doresc să cunosc tainele comunicării și să fac în așa fel încât să caut mereu să fiu mai bună.

Doar un alt blog.

Poate că mateoc.ro este doar un alt .ro, dar îmi propun prin intermediul acestuia să dau mai departe, să mă implic și să las ceva în urmă. Dacă nu îmi iese, mai încerc. Până la urmă toate lucrurile pe care le facem sunt egoiste.

Dar cât de departe merge și egoismul ăsta?