Sumar post-sesiune
Gata, perioada de foc a trecut. A șasea sesiune de la medicină, ultima de la limbi. Nu mă întrebați cum s-au scurs cei trei ani pentru că n-am idee. Cert este că o sesiune mai obositoare ca asta n-am trăit până acum. Mai am de scris și de susținut o licență, dar până atunci mă bucur că oficial am trecut în anul IV.
A fost al naibii de mult, nu neapărat greu. N-am fost în viața mea atât de obosită. Nici măcar anul trecut după Săptămâna Europeană a Tineretului și Culturii, când timp de o sătpămână, am dormit mai puțin de 2 ore pe noapte.
Îmi vine să dorm non-stop și aș da o mână să mă întorc la anii în care aveam timp să dorm, dar refuzam vehement. Cu toate acestea, nu pot decât să zâmbesc. Astăzi, când am realizat că s-a terminat nu m-am simțit nici ușurată, nici fericită.
Efectiv mi s-au muiat picioarele, adrenalina a decis să mă părăsească și ceau. Abia m-am târât acasă și m-am trânit în pat și pentru câteva ore am dormit neîntoarsă. Am avut 6 examene la medicină și 12 la limbi și vreo 3 restanțe din primul semestru. Tot la limbi. Toate în ultimele 5 săptămâni.
Deja după primele 3 simțeam că nu se mai termină. Ba chiar să fie treaba-treabă, am picat unul din cele mai grele examene de la medicină.
În fine, acum sunt ”sub scut” și pot să mă bucur de vacanță. Marea mea problemă este că nu știu ce să fac cu timpul liber. Bine, nu e ca și cum n-aș avea program până în decembrie, dar parcă nu e la fel 😀 . Măcar nu mai sunt stresată.
Oricum, până mă organizez, vreau să vă mărturisesc 2 lucruri.
Unu. E musai să citiți acest articol scris de Diana Cosmin. Nu zic mai multe, decât că pe mine m-a pus serios pe gânduri.
Doi. Las aici câteva melodii care pe mine m-au ținut la liman când simțeam că o iau razna. Explic și momentele în care le-am ascultat:
Înainte de culcare pentru vise pufoase (nu prea a funcționat cu visatul, but still…):
Oricând, mai ales când creierul simțea că se dă bătut (a funcționat):
În pauzele de învățat, în timp ce jeleam că nu ajung la concertul Kings of Leon de la București:
Colegilor mei care încă se chinuie cu examenle păcii le doresc multă baftă și răbdare, iar mie îmi doresc să-mi iasă planurile pentru vară. Promit chestii faine! 😛