Șase Păpuși Matrioșka

Autor: Silvia Chindea
Anul apariției: 2015
Limbă originală: română
Nota mea: 3/5

Șase Păpuși Matrioșka este un roman polițist – primul pe care l-am citit în acest gen – ușor de citit, intrigant și da, foarte bine documentat. Mi-a luat cam o săptămână să-l citesc și mi-a plăcut că l-am primit în format electronic pentru că am putut să-l iau cu mine oricând și să citesc de fiecare dată când se lăsa cu plictiseală. 😀

Un foarte mare plus îl primește această carte pentru cele două domenii pe care le descoperă publicului larg: criminalistica și medicina legală. Am rămas plăcut surprinsă să regăsesc atâtea detalii exacte și am zâmbit de fiecare dată când am descoperit câte un termen de specialitate folosit corect 🙂 .

Nu mi-a fost cu putință nici măcar o secundă să ghicesc cine este criminalul. De fapt de fiecare dată când încercam să mă prind ce și cum sau când credeam că am o idee, ei bine, de fiecare dată era fix pe dos lucru care m-a făcut să-mi doresc să citesc cât mai mult.

Cu mândrie spun că am corupt încă două persoane să citească acest roman, ambele fiind de acord cu mine că este unul bun, dar prea scurt parcă.

Nu știu dacă autoarea va citi recenzia mea, dar îmi permit să fac o sugestie: parcă mi-ar fi plăcut ca firul narativ să fie și mai întortocheat pentru că m-ar fi făcut să citesc și mai mult.

”Cele șase păpuși Matrioșka sunt, de fapt, șase evenimente înlănțuite invizibil, asemeni unor surori. Întâmplările sunt legate între ele, dar totuși independente, cuprinse într-o realitate autentică și surprinzător de tonică.” zice descrierea de pe goodreads a cărții.

Una peste alta, sper că v-am făcut curioși de cele Șase Păpuși Matrioșka și sunt curioasă dacă ați citit romanul ce impresia v-a lăsat 😀 Puteți comanda cartea aici 🙂