Autor: Liviu G. Stan
Editura: Herg Benet Publishers
Anul apariției: 2014
Limba originală: română
Număr de pagini: 272
Nota mea: 4/5

Sânge de pasăre pe haine este primul roman autohton care m-a ținut cu sufletul la gură pe parcursul întregii narațiuni.

Deși este lucrarea de debut a autorului Liviu G. Stan, pare că acesta este înzestrat cu un real talent. În spatele acestui dar nativ, se observă multă muncă și dedicație. ”Pasiune” este primul cuvânt care-mi trece prin minte atunci când mă gândesc la felul în care sunt  înșiruite întâmplările. Cuvinte alese cu grijă pentru a transmite întocmai starea personajului, dar și prezentul narațiunii.

Construcția lecturii este una care m-a luat prin surprindere. Am simțit cum povestirea în ramă este atât de bine construită încât se împletește într-un mod ideal cu firul narativ atât de zbuciumat. De fapt viețile personajelor sunt zbuciumate. Familia Jarek din anii comunismului românesc și polonez, Dawid în căutarea trecutului apus, viața lui și copilăria marcată de  o crimă odioasă.

Dawid Jarek este un regizor tânăr, dar cu un trecut tumultos. Atât de tumultos încât se întoarce în orașul natal al mamei sale, Brăila, pentru a se regăsi și pentru a înțelege de ce destinul îi dăduse acel drum. Am observat cât de meticulos a fost construit personajul. Pe parcurs aflăm nu doar despre copilăria lui plină de secrete, așa cum o numește chiar el, ci și despre părinții săi. Ceea ce îl marchează pe tânărul Dawid este moarte lui Alexis (intenționat nu spun ce-i cu acest nume), moarte care-l lasă pe copil ”fără suflet”.

M-am identificat într-o oarecare măsură cu personajul, în povestea sa, nu și în nebunia de care dă dovadă spre finalul romanului.

Există și un motiv întemeiat pentru care Sânge de pasăre pe haine a primit din partea mea 4/5.

Nu voi da detalii, voi spune doar că deși nu sunt pudică, mi s-a părut total nepotrivită aproprierea dintre Dawid și verișoara lui. Poate nu i-am înțeles rostul și probabil din același motiv nu sunt de acord cu această scenă. De asemenea, m-au derutat până peste cap halucinațiile lui Dawid. Acela era și scopul, însă trec printr-o perioadă în care gândurile mele sunt destul de derutate. Nu aveam nevoie de o ”derută” suplimentară.

Cu toate acestea, povestea nu are cum să nu te prindă, iar finalul este șocant după o primă lectură. Dacă stai și rumegi și pui cap la cap informațiile acumulate, realizezi că finalul este natural. Poate suna macabru pentru unii. Pentru mine nu a fost. A venit ca o reacție normală a stării psihice a lui  Dawid.

Da, merită citită această operă contemporană. Nu zic mai multe, deși ar fi multe de spus. Aș strica suspansul (sper că nu am făcut-o deja). Aștept cu nerăbdare următorul roman a lui Liviu G. Stan. Sunt curioasă ce tema va aborda.