Cât am fost la mare nu a trecut aproape nici o zi fără să aud că mare a mai înghițit un suflet. Dar ce vină are ea, marea, când tinerii sunt atât de inconștienți și însetați de aventuri prostești care le poate fura cel mai de preț lucru – viața. Ceea ce au făcut ei se numește prostie pură.

O fată s-a aruncat de pe stâncile de la Costinești. Era beată. Valul a izbit-o de stânci și atât i-a fost. Restul poveștilor am refuzat să le ascult, deși de vreo 3 ori, în timp ce mergeam dimineața spre cazare, am văzut salvamari alergând disperați spre plajă pentru că cineva o comisese iar.

Știi cum e, în gașcă ei se încurajează să facă lucruri prostești. ”Hai, sari. Nu fi lașă!” și ea sare pentru a le demonstra că poate. Da, poți să sari. Și eu pot. Însă eu vreau să trăiesc, nu să mor pentru nimic.

Sunt aproape convinsă că nici una din persoanele care s-au înecat nu a fost singură la momentul acela. Cum poți tu, ca prieten, să-ți lași tovarășul să-și pună viața în pericol? Oricât de beat sau fumat ai fi, chiar de atâta indiferență și prostie să dai dovadă?

Câtă grijă au avut salvamarii de noi ziua pe plajă. Valurile erau mari, curenții puternici, iar nesăbuiții voiau să se arunce în larg. Stăteau salvamarii ore întregi în picioare, fluierau pe oricine se aventura în apă mai mult de 3 m de la mal. Atât de supărată era mare, încât nu te lăsa să te ții pe picioare nici la mal.

Iar dobitocii, că nu le pot spune altfel, cum se întorcea salvamarul cu spatele, hop în apă. Erau ca și copiii mici, cărora le spui să nu facă ceva și fix asta fac.

Crezi că unui salvamar îi face plăcere să urle toată ziua, să fluiere și uneori să și-o mai și ia în freză pentru că care grijă ca viața ta să-ți învingă prostia? Eu cred că nu.

Și eu am făcut noaptea baie în mare. Am intrat de tot, însă am stat aproape de mal și nu am sărit de te miri pe unde. Da, a fost fain, însă am simțit curenții puternici și nu am insistat prea mult. Nu voi fi niciodată mai puternică decât marea. Nimeni nu va fi. Iar dacă marea își propune să-ți fure viața, prietene, crede-mă că va reuși cu brio. Mai ales dacă o ajuți și tu.

Moarte prin înec, mai ales de acest fel, este cea mai dureroasă, pentru că simți efectiv cum plămânii ți se umple cu apă și că aproape nimic nu te mai poate salva. Ești conștient până în momentul în care creierul tău rămâne fără oxigen, ceea ce poate dura aproximativ 5 minute. Minute de agonie.

Să nu mă înțelegeți greșit. Iubesc enorm de mult marea pentru că mă face să mă simt liberă și puternică, dar îmi iubesc și mai mult părinții, prietenii și îmi iubesc viața.

Faptul că te îmbeți și că sari în apă ca să demonstrezi nu știu ce, nu e nici accident, nici sinucidere. Este prostie pură. 🙁