Stai puțin… ce facem noi aici? Pe cine încercăm să păcălim? De ce dracu ne băgăm nasul unde oala noastră cu siguranță nu fierbe?

L-am băgat într-un pat cu lada și am uitat să-l mai scoatem, ne-am tăvălit în lenjerii din bumbac satinat și am crezut că lumea ne aparține. Am alergat după vise goale și am tras perdeaua peste ochi ca să nu mai vedem defectele lumii – mai ales a acelora pe care-i iubim. Și ce e rău în asta? Nimic. Păi lasă-mă să-ți spun că este, mai ales atunci când tu ai dispărut. Dacă te-ai fi ascuns, îți garantez că te-aș fi găsit, dar nu te-ai ascuns, ci te-ai transformat cu fiecare expirație în dioxid de carbon.

Nu te mai caut în lenjeria din bumbac satinat, nu te mai caut niciunde. Am obosit să alerg după tine ca o nălucă amețită și zăpăcită. Am spus tot ceea ce aveam de spus, poate că am spus chiar prea mult.

Am să plec acum, căci lucrurile ar putea degenera. Niciodată nu știi ce-ți aduce următoarea secundă, oricât de mult te-ai controla. Deschide ochii, fata mea, și vezi că lângă tine ai un suflet care vă ține pe amândoi în viață.