Our Body – Universul Interior la Timișoara
Și pentru că mă tot plâng cât de repede trece timpul, primesc din nou un dos de palmă și zic când naiba au trecut cinci de când am fost la Cluj? Cândva prin octombrie am fost și am cunoscut-o într-un final pe Timea. Ceea ce nu v-am povestit este faptul că împreună cu ea am vizitat expoziția Our Body, despre care clujeanca mea a scris deja de mult aici.
S-a făcut că am ajuns și a doua oară la această expoziție chiar în Timișoara și am reușit să îmi satisfac sadica plăcere de-a revedea ce se află sub organul cel mai mare al corpului, adică sub piele. Pentru mine nu a fost nimic nou, în afară de modul de prezentare al exponatelor. La facultate am făcut disecție, mi-am omorât receptorii olfactivi cu formol, de dragul de-a descoperi dispoziția diferitelor formațiuni anatomice pe un cadavru. Da, sadic, știu. 😀
Cu toate că văzusem o dată expoziția, n-am ratat șansa de-a o revedea, așa că ieri am reintrat în lumea exponatelor conservate prin metoda impregnării polimerice și am încercat să recapitulez și să-mi reamintesc tot ce am învățat la anatomie. Cel mai rău stau la sistemul nervos central pentru că nu mi-a plăcut de nici o culoare. Da, e interesant. Nu, nu e pentru mine sau cel puțin nu i-am prins încă gustul.
Privită în ansamblu, expoziția își merită banii. Poate unora li se pare scump să dea 45 lei pe biletul de intrare, dar când mai ai ocazia să vezi ce-i în corpul tău pe ”viu”? 🙂 . Vă invit să mergeți și să vă cunoașteți pe voi, să vă lăsați captivați de uimitoarea mașinărie vie a corpului uman.
O altă chestie drăguță legată de acestă expoziție este că profesorii care doresc să-și organizeze elevii și să meargă împreună la această expoziție, se pot programa direct pe site, adică aici.
Și pentru a vă demonstra că îmi doresc cu adevărat să mergeți în număr cât mai mare, pun la bătaie o invitație dublă la expoziția din Timișoara.
Vom proceda astfel: aveți timp până miercuri, 23.03.2016, ora 23:59 să lăsați un comentariu la această postare prin care să mă convingeți că vă doriți cu adevărat să mergeți, să-mi spuneți motivele voastre și persoana pe care o veți lua cu voi și de ce 😀
Joi voi alege comentariul cel mai convingător și tot joi voi publica numele fericitului sau fericitei persoane care va putea merge pe moca la acest eveniment educativ 🙂
Later edit: am uitat să vă spun faptul că expoziția stă în Timișoara până în data de 28 Aprilie și că o găsiți la Muzeul Banatului Bastionul Maria Theresia
UPDATE: Invitația merge la Hodrea Delia pentru că e tânără, curioasă, pentru că poate va fi un viitor medic 🙂
New LE: joi, 14 Aprilie, studenții pot intra la expoziție plătind doar 20 lei pentru bilet!
Adelina Mezdrea
Deci imi doresc foarte tare sa merg si stii ca din exact acelasi motiv ca si tine, pentru ca sunt la medicina, pentru ca imi mananc zilele prin facultate si tocmai de aceea imi doresc sa vad mai mult decat am reusit pana cum! Daca ar fii sa merg as vrea s-o iau pe Ligia cu mine, pentru ca mi-a spus de mult timp ca vrea sa mearga dar nu s-a putut pana acum..
Bianca Nataras
Aş vrea să trec pragul acestei expoziții deoarece mi se pare fascinant modul în care sunt prezentate exponatele,dând şansa de a explora țesut cu țesut corpul uman. L-aş lua cu mine pe prietenul meu,pentru că de când a auzit de expoziție e foarte entuziasmat şi m-a tot bătut la cap să mergem,dar am tot amânat ?. Şi eu sunt studentă la medicina şi ar fi o ocazie bună ca şi prietenul meu sa se familiarizeze cu unele aspecte ale anatomiei umane.?
Hodrea Delia
Mi-ar face o extraordinara placere sa imi imbogatesc cultura generala si sa descopar minunile corpului uman. Nu sunt studenta la medicina si nici nu am avut ocazia de a lua parte la astfel de activitati, insa curiozitatea varstei adolescentine si dorinta de a intelege ce inseamna cu adevarat corpul uman si de ce este capabil acesta imi ridica semne de intrebare, expozitia fiind raspunsul perfect. Daca as primi o invitatie dubla, as lua-o pe mama mea, ea fiind asistenta medicala si dorindu-si sa ia parte la aceasta expozitie cu mult timp inainte de a ajunge in orasul nostru. Nu am avut inca „oportunitatea” de a face disectii, sau de a invata anatomie precum studentii de la medicina, insa cred ca Our Body poate avea un mare impact in alegerea carierei mele, eu fiind liceeana. Multumesc pentru ca ti-ai facut timp sa citesti scrisorica mea, o zi frumoasa! 🙂
Ramona
Știi ca sunt asistenta medicala și chiar vreau sa merg de curiozitate. Sunt sigura ca exponatele îmi vor explica mai bine ce am învățat în facultate. Am și vorbit cu șefa de la cabinet ca mergem.
Bianca
Aş vrea să trec pragul acestei expoziții deoarece mi se pare fascinant să descoperi țesut cu țesut corpul uman.L-aş lua cu mine pe prietenul meu care a fost foarte entuziasmat de când a auzit de expoziție si m-a tot bătut la cap să mergem,dar am tot amânat?.Eu sunt studentă la medicină si mi-ar plăcea sa vină şi el pentru a se familiariza cu anumite aspecte ale anatomiei umane.
Miclau Ioana
Deși poate multi știm unele lucruri esențiale despre părțile corpului nostru , detaliile cu siguranță nu le știm. . Am auzit ca te îmbogățești științific văzând aceasta expoziție și as vrea sa știu mai multe despre noi , oamenii la interior .
As merge cu prietenul meu ptr ca și el în aceiași măsură ca și mine considera asta ca o experienta unica din care ai destul de multe de învățat. .în fond,despre noi .
Craciun Carina
Aș dori să merg la această expoziție pt ca sunt la medicină, la asistență medicală generală și nu am avut ocazia să văd cum arat fiecare organ sau țesut în parte deoarece facultatea a considerat ca este de ajuns să ne ducă la muzeul care îl are facultatea și ală foarte sărac în exponate. Pe lângă asta anul acesta imi fac licență și as dori să pot să văd cum arată sist nervos după ce a avut loc un AVC ,care este subiectul licenței mele . As dori să îl iau cu mine pe prietenul meu,desi ceea ce si-a ales în viata nu are legătură cu medicină si-ar dori să vada această minune a naturi si a lui Dumnezeu, numit corpul omenesc .
John
Sincer eu sunt pasionat de știință și sunt foarte interesat de cam orice din domeniul acesta chiar dacă nu as putea fi niciodată medic, nu știu cum unii au puterea de a vedea interiorul corpului uman deoarece mie mereu îmi este frică să văd un corp deschis dar cu toate astea sunt foarte fericit sa știu ca unii oameni sunt în stare sa facă asta,sa ne ajute sa ne facem bine,cu toate acestea pasionat de medicină dar speriat de ce se afla în interiorul nostru am ales domeniul de programare medicală la Politehnica deoarece îmi place sa ajut oamenii :).As vrea sa primesc aceste 2 invitații deoarece și prietena mea este înnebunită de această expoziție dar nu am avut posibilitatea de a merge din cauza prețului și as dori sa primesc invitațiile deoarece cred că ne-ar ajuta din 2 puncte de vedere, 1 as trece poate peste frica mea de propriul meu corp și 2 as face-o pe ea foarte fericită sa vadă aceasta expoziție care mereu s-a plâns ca nu o poate vedea :).
Timea
Ora 23:59 e pentru Meridianul Greenwich, România, Australia, China, Mexic sau orice altă țară de pe mapamond? :))) (Așa-i ce atentă sunt la detalii? 😛 )
Deci să te conving că vreau… Păi doar știi că vreau! 😀 Știi ce dezamăgită am fost când ai scris despre Societatea Timișoara și planurile ei „mărețe”, știi că m-am distrat pe cinste când am fost la Cluj, știi că am învățat și experimentat o grămadă, pur și simplu știi că vreau! 😀 Dacă aș putea aș țopăi și eu pe aici și aș zbiera precum măgărușul de la Shrek. Adică așa:
https://www.youtube.com/watch?v=Dj3GH5myc3M
Apropo, oferi și transport și cazare dacă sunt din alt oraș? :))) Dacă zici da, să-mi zici doar când să vin la tine (Mu-ha-ha că știu unde stai! 😀 ) și să te aștept la poartă (ca vecinul tău :)))) ). Dacă zici nu… aștept să-mi trimiți biletele prin poștă.
De luat cu mine te-aș lua tot pe tine. Și mergem iar ca la Cluj și rămân cu biletele câștigate la concursul tău și apoi organizez și eu un concurs cu ele și tu ai aplica la el și ai câștiga și m-ai alege tot pe mine (sau nu?) și am merge iar ca la Cluj și apoi organizezi iar un alt concurs cu biletele care-ți rămân și aș aplica iar… Ai înțeles ideea? :))) Sau să mai continui? :))))
zgomotoasa
Continua, te rog ??