O idee pentru o relație de lungă durată

Scria Adriana acum câteva zile pe blogul ei o metaforă despre cum păstrezi o relație o perioadă mai lungă. Mi-a plăcut metafora ceasului, i-am dat share pe Facebook și am promis că mă voi gândi și eu la o asemenea metaforă. Încerc să o coc de două nopți și de două zile, însă nu-mi vine ceva inteligent sau ceva care să mă face să fiu mândră de ideea mea.

Eram în mașină, conduceam spre casă și m-a lovit inspirația. Nu am cum să dau o metaforă pentru relațiile de lungă durată, pentru că eu, atunci când am dat de greu, mi-am luat
un ceas nou, nu am schimbat cureaua. Apoi m-am întrebat de ce am făcut asta? Oare sunt o lasă?

Poate că sunt, dar cred că intuiția mea nu mă poate trăda atât de tare, încât să mă rănesc singură, așa că sunt ferm convinsă că fiecare știe momentul în care cureaua are nevoie de o schimbare sau dacă este indicat să-ți iei un ceas nou.

Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar vă pot spune ideea mea de ”rețetă a fericirii” și mă străduiesc să fie sub forma unei metafore.

Se dau patru mâini iscusite și două suflete întinse pe o pânză. Cele două perechi de mâini încep să coase în aceeași direcție, același model, intercalându-se, ajutându-se. Nu
există nici o regulă, atâta timp cât ceea ce rămâne în urmă este armonios, așezat frumos pe pânză, într-o oarecare ordine. Mâinile pot coase oricum, atâta timp cât rămân apropiate, având același țel.

Dacă o mână rămâne în urmă sau coase în neștire, fără viziune, modelul se strică. Oricare din perechile de mâini poate alege să păsăsească acest joc, poate alege să se apuce de o pânză nouă cu alte
două mâini. Sau poate descoase modelul făcut și poate încerca din nou. Pânza nu va fi niciodată ca nouă în acest caz, va fi plină de găurele. Oricât de mult s-ar chinui mâinile să le acopere, oricât de dureroasă ar fi munca, pânză pur și simplu nu va mai fi nouă, existând mereu urme ale modelului inițial.

Morala poveștii mele este despre detalii. Dacă la început poate că nu le observăm, pe parcurs, atunci când o relație intră într-o oarecare rutină, ele fac diferența și datorită lor, știm dacă să mergem mai departe sau nu pe aceeași pânză, cu același ceas schimbând doar cureaua.