Mi-a plăcut foarte mult următoarea poză:

Frumusețea e ceva ce vine din suflet. Nu știu, mi se pare că un chip frumos cu un suflet rece este precum o statuie frumos sculptată. E ca și Galatea lui Pygmalion. Știți legenda, da? Dacă nu, o puteți găsi aici. Ne putem sculpta fericirea și putem crede în ea până când ni se întâmplă cu adevărat.

Cred că ne putem sculpta și frumusețea. Pentru că, așa cum am zis mai sus, ea vine din interior.

Nu știu cum văd băieții și bărbații frumusețea unei femei, dar eu o văd ca pe un amalgam de inteligență, putere și sensibilitate. E acea femeie care știe să facă de toate și le face fără să reproșeze nimăni nimic. Cea care are curajul să-și înfrângă temerile și să ia decizii, dar care în același timp are curajul să plângă când se simte fără resurse.

E acea femeie care știe să fie frumoasă, fără vulgaritate și știe să te învețe lucruri noi fără să-ți scoată ochii 😀 . Și mai e ceva – cred că cea mai frumoasă femeie nu are nevoie de machiaj și tocuri, dar le poartă pentru că-i dă încredere în ea.

Pe de altă parte, pe bărbații îi văd ca pe un soi de războinici bravi, care să-și apere principiile, să aibe inițiativă, să nu apeleze la orgoliu și să nu le fie teamă să-și mărturisească temerile. Cred că un bărbat puternic nu este acela care fuge de el, ci care se confruntă cu sine și care încearcă să devină mai bun în fiecare zi. Fără aroganță. Fără acea superioritate falsă. Să fii bărbat nu-i baș muncă ușoară.

Așa văd eu frumusețea omenească. Trupurile sculptate și chipurile ”scoase din cutie” sunt degeaba fără inteligență și fără sulfet. Nu merge. Pur și simplu.

E o frumusețe de a fi. De a trăi. Nu de a arăta. 🙂

LinkedIn