O petrecere reușită
M-am tot gândit la lucrurile care fac o petrecere reușită. Am făcut-o și acum doi ani, pe vremea când îmi planificam majoratul, pentru că da, eu am fost una din acele persoane care și-a sărbătorit majoratul într-un ”mare fel”, cum ar spune unii.
Nu sunt genul de petrecăreață. Pe mine nu mă vezi prea des prin cluburi sau la petrecerile din oraș, dedicate publicului larg. Mie nu-mi plac în mod deosebit nici nunțile, botezurile sau orice sindrofie unde trebuie să socializezi cu neamuri și necunoscuți. Merg cu drag și tragere de inimă în același timp, însă de multe ori aș spune pas. Bine 😀 sunt momente când o las mai moale cu acest ”nu”
Cu toate acestea, au existat și cu siguranță vor mai exista petreceri la care voi participa cu tot sufletul și entuziasmul meu, pentru că oamenii fac petrecerea faină. Și muzica 😀
Nu știu dacă este de vină (d)racul din mine, însă urăsc din toată inima mea nunțile, de exemplu, la care merg cu ai mei pentru că sunt cunoștințele lor sau ceva neamuri de gradul H, cu care eu nu am avut nici o tangență până în momentul cu pricina. Urăsc astfel de petreceri, pentru că oricât de tare ar încerca mama să converseze cu mine sau tata să mă danseze, lucrurile devin plictisitoare pentru că nu cunosc mai pe nimeni, trebuie am un comportament de domnișoară rafinată și să zâmbesc tuturor. Ori eu nu mă simt bine în astfel de condiții.
Petrecerile unde majoritatea oamenilor îmi sunt cunoscuți sau cel puțin partenerul cu care merg sunt, în majoritatea cazurilor, petrecerile ”mele”. Aceste manifestări îmi sunt cele mai dragi pentru că mă pot distra, pot socializa și mă simt bine, în largul meu.
O petrecere reușită, din punctul meu de vedere, nu trebuie să servească mâncare sofisticată și tacâmuri de argint. Cel mai bine mă distrez dansând. Nu am nevoie nici de alcool, nici de alte substanțe pentru a mă dezinhiba. Dovadă stau cele câteva evenimente la care am mers cu mașina, iar eu dacă sunt cu mașina, nu beau deloc și sper că și voi faceți la fel.
Povesteam de majoratul meu. Am adunat la un loc cam 50 de persoane din cercuri diferite de prietenii. Am avut emoții că oamenii nu se vor simți în largul lor, fiind atât de diferiți. Până acum, spre bucuria mea, nu am primit nici un feedback negativ, din potrivă, cică ar fi fost memorabil 😀
O petrecere reușită, pentru mine, înseamnă să uit de timp, să mă sune mama de câteva ori, făcându-și griji de ce nu mai ajung acasă. Mă pierd în muzică și uit că am picioare. Recunosc, nu s-au plâns nici ele de prea multe ori, însă pun pariu că e pe seama fragedei vârste.
De ce nu-mi place în club? Pentru că e înghesuială, de multe ori muzica nu mă stârnește la dans, aruncatul cu privirea nu-i un sport pe placul meu. Prefer pub-urile, dar nici pe ele foarte des. Pur și simplu. Nu sunt party hard decât uneori, dar și când îmi dau drumul, greu mă mai duci acasă. #proud 🙂
