Povești de roșcată #1

M-am roșcățit. Pe 18 iulie am decis că e momentul pentru o schimbare de look mult mai drastică decât ce am încercat anterior. Dacă până acum schimbarea de imagine se rezuma la o nouă tunsoare, sâmbătă m-am roșcățit.

Să mă vopsesc roșcată îmi doresc încă de când aveam 16 ani. Nu am avut curajul, nici motivație. Îmi plăcea șatenul meu, dar acum că am schimbat prefixul, am decis să-mi schimb și culoarea părului.

Recunosc. Mi-a fost teamă pentru că nu știam dacă mă prinde, cum mă prinde și, cel mai important, dacă mie o să-mi placă. Decizia de a mă vopsi a fost relativ spontană, pentru că, deși plănuiesc de mult această schimbare, până acum nu am făcut nimic pentru asta. Așa că ultima vizită la mall s-a finalizat cu cumpărarea unei vopsele semi-permanente de la Loncolor R06. Plicul îmi arăta un roșu aprins, dar eram convinsă că vopseaua de pe cutie nu v-a pușca cu nuanța care avea să îmi coloreze părul.

Așa a și fost. Mi-a ieșit un roșu-mov, exact cum îmi doream.

M-am roșcățit. Dezavantajul vopsele semi-permanente este că iese relativ repede la spălat. A doua spălare a pus capăt culorii mele de vulpiță movulie și că pătează cam orice vine în contact cu părul ud – fie cu apă, fie cu transpirație. Partea bună este că petele ies ușor la spălat. Cam la fel de ușor cât iese și din păr. Mint. Mai ușor, că ies la prima spălare.

Așa că, înainte să plec la mare, am încălcat orice principiu și m-am vopsit cu vopsea permanentă. Am ales de data asta o vopsea de la Garnier Color Sensation Rubin Intens. A ieși perfect, așa cum îmi doream.

Nu știu cât mă va ține nebunia asta cu vopsitul, însă momentan îmi place foarte mult părul meu. În afara culorii, vopseaua mi-a făcut părul mai mătăsos și mai ușor de aranjat. Mama nu-i prea fericită că m-am roșcățit pentru că zice că strică părul. Eu zic că o viață am și că roșcățitul meu e cea mai mică problemă.

Nebunia mea curentă aș putea-o încadra în nebunia 20-ilor. Sau?