De ce ești așa complicată?

Citeam zilele trecute  un text scris de Andreea Chiuaru, un text adresat doamnelor și cum ar trebui ele să se comporte cu bărbatul din viața lor. Dacă veți avea răbdare să citiți întreg textul, cu siguranță vă veți întreba cel puțin odată, dacă voi ați făcut sau ați gândit așa.

Mărturisesc că eu mi-am pus această întrebare după aproape fiecare propoziție așternută pe coala
albă, digitală. Nu pot să nu fiu de acord cu ceea ce își dorește Andreea de la fiecare femeie, însă mi-e greu să cred că acea femeie – nu perfectă, însă ideală – se ascunde în sufletele feminine, pentru că noi, femeile, mereu suportăm mai mult: mai multă durere, mai multă singurătate, mai multe griji și gânduri, mai multă responsabilitate, mai multă iubire, iar uneori facem lucuri
disperate doar pentru a ne salva.

Vrem să ne salvăm de chinul de a o lua de la capăt, pentru că, trebuie să recunoaștem – tuturor ne
este greu să începem totul de la zero, odată ce există un ceva deja construit. Totul e atât de întortocheat și gândim atât de complicat. Cel puțin eu, însă mai știu să arăt cu degetul încă vreo cinci ca mine.

”De ce ești așa complicată?”

”Pentru că așa sunt eu. Încă lucrez la asta.” Dar am mințit. Nu mi-ar place să nu fiu complicată. Nu mi-ar place să pot gândi simplu, nici să mă pot hotărî sau convinge ușor. Și nu, nu sunt sado maso. Doar că fiind simplă, nu aș mai fi eu.

Așadar, nu știu dacă pot fi cea descrisă de Andreea, însă știu că pot lupta până la capăt. Dacă
merită.