Castelul Iulei Hașdeu din Câmpina

Pentru că la Bușteni ploua cu găleată, am decis să facem o plimbare până în Câmpina și să vizităm Castelul Iuliei Hașdeu. Auzisem multe despre acest loc și am ținut neapărat să îl văd.

Iulia Hașdeu, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Hașdeu, se stinge din viață la numai 19 ani răpusă de tuberculoză. Iulia a fost o intelectuală supradotata, scriind proză și poezie în limba română și franceză. A cântat, a pictat, era poliglotă și interesată de filosofie.

Copil supradotat, la opt ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său. (Wikipedia)

B.P. Hașdeu și-a căutat fiica dincolo de moarte

Se spune că după moartea tinerei, tatăl ei, condus de spiritul Iuliei Hașdeu începe să construiască un templu prin care își propune să comunice cu lumea de dincolo. În castel există o cameră unde B.P. Hașdeu practica spiritism și alte arte mistice.

Nu se știe exact cum a fost construit acest templu – îl numesc așa pentru că are foarte multe simboluri și este înconjurat de mister, însă legendele spun că este cel mai ”bântuit” loc din România.

Ce pot să confirm este că locul are o încărcătură deosebită. Aerul este greu și pe alocuri irespirabil. M-a durut capul instant cum am intrat în castel, o durere vie cum am resimțit doar la Buchenwald acum câțiva ani și la Memorialul de la Sighet.

Am observat foarte multe oglinzi. În turnul cel mare chiar în mijlocul castelului se află statuia lui Iisus și ceea ce se vrea a fi o reprezentare a Sfântului Graal. Pe pereți sunt pictate numeroase simboluri, iar camera respectivă este decorată cu portrete ale familiei Hașdeu.

Îmi doresc de multă vreme să ajung în acest loc. M-a fascinat mereu această poveste și cumva m-am temut să merg. Înainte de a scrie acest articol, m-am documentat despre experiența altora. Părerile sunt împărțite. Unii îl privesc pur și simplu ca pe un muzeu, alții spun că este singurul punct ezoteric din țara noastră.

Templul Iuliei Hașdeu are o încărcătură emotională aparte

Ce pot spune este că nu îmi pare rău că am fost acolo. În ciuda durerii de cap, în ciuda încărcăturii pe care am simțit-o, locul este frumos, cald și fascinant. Construit în perioada 1893-1896 locul are o istorie impresionantă, găzduiește documente vechi de un secol și spune o poveste pe care încă nu suntem capabili să o înțelegem.

Așadar, dacă aveți drum prin Câmpina sau sunteți în concediu pe Valea Prahovei, nu ezitați să mergeți acolo – B-dul Carol I nr. 199. Aștept cu mare interes impresiile voastre 🙂 .