Castelul de lut  “Valea Zânelor”

Am văzut zeci de poze cu Castelul de lut “Valea Zânelor” din județul Sibiu. Ba chiar mi-a părut rău ultimele dăți când am fost prin zonă că nu am ajuns să îl văd. Iată că i-a venit și acestui loc rândul să capete un articol pe acest blog.

Pe drumul care leagă Sibiu de Brașov, imediat cum se termină autostrada se află Porumbacul de Jos, o localitate cochetă tipic transilvăneană. Relieful prinde contur încă de pe autostradă, iar drumul principal se bifurcă în dreapta spre Porumbacul de Sus.

Șoseaua este îngustă, dar pitorească. La numai 6,5 km pe care îi poți traduce lejer în 11 minute de condus se află un loc denumit Castelul de Lut “Valea Zânelor”. Inițiativa aparține unui cuplu din București care a renunțat la viața agitată din capitală pentru a porni o inițiativă inedită.

Castelul de lut – loc de cazare pentru turiști

Castelul de lut este de fapt un loc destinat de cazare, o unitate care va cuprinde zonă de restaurant, suveniruri, locuri de joacă pentru copii. Atunci când va fi finalizat, Castelul de lut va avea o capacitate de cazare de aproximativ 30 de persoane.

Arhitectura lui unică se încadrează de minune în peisajul magic al locului. Munții Făgăraș veghează asupra locului, iar natura este la ea acasă.

Castelul de lut “Valea Zânelor” este momentan deschis tuturor turiștilor și poate fi vizitat în intervalul orar 10:30-17:30. Intrarea costă 5 lei și este un loc excelent pentru ședințe foto cu iz de poveste.

Construcția a debutat în 2014 și este o inițiativă privată menită să ofere turiștilor o experiență de basm cu zâne magice într-o casă naturală.

Locul e frumos, expresiv și dă foarte bine în poze așa cum a spus deja. Totuși nu cred că merită ocolul, decât dacă ești în căutarea fotografiilor perfecte. 🙂