Experiența IQOS și noul Store din Iulius Mall Timișoara

Singura constantă din univers este schimbarea. Nu suntem azi cine am fost ieri ori cine vom fi mâine. Un pic de filosofie, un pic de adevăr, ideea este că atâta timp cât produce dioxid de carbon învățăm să ne adaptăm.

Dacă vei pune pe hârtie lista lucrurilor pe care le-ai făcut în 2017, vei constata că acestea definesc un nou traiect de viață. Fie că ai devenit mai popular, ori mai echilibrat. Poate ai pe cineva nou în viața ta ori ai pierdut pe cineva drag. Fiecare minut schimbă corpul nostru cu 3 miliarde de celule – unele se nasc, altele mor.

Creșterea entropiei aduce cu sine poate cea mai grea provocare a omului din secolul XXI – să rămână organizat. Fie că vorbim de cei cu un job care implică un program fix ori liberii profesioniști care sunt proprii lor șefi, cu toții avem nevoie să fim eficienți. Să lucrăm cât mai bine într-un timp cât mai scurt.

Pentru mine este o provocare continuă. Fiind implicată în numeroase proiecte, am nevoie să fiu cât mai disciplinată. Cu toate acestea, în ultima vreme am devenit un pic mai delăsătoare și ceva mai visătoare. Dacă anul trecut pe vremea asta aveam zeci de liste și listuțe, o agendă cu program pe care îl respectam cu sfințenie, iată că ultima vreme sunt ceva mai relaxată.

Cu toate acestea, am rămas la fel de eficientă pentru că încerc să nu pierd acea disciplină pe care am învățat-o în timp. Da, cu disciplina nu te naști, ci o exersezi.

”There is nothing permanent except change*”

Poate că disciplina a fost și cheia schimbării, upgradeurilor şi revoluției tehnologice. Cine ar fi visat acum 20 ani că vor exista telefoane mobile care să încorporeze atâtea funcții? Cunosc oameni care lucrează în proporție de 80% de pe smartphone.

O dovadă a acestei evoluții o reprezintă dispozitivul IQOS lansat de compania Philip Morris Trading în 2014 pentru prima oară în Japonia. La finele anului 2015, dispozitivul făcea cunoștință cu românii.

IQOS a fost dezvoltat în Elveţia şi utilizează tehnologia heatcontrol, un sistem care încălzeşte tutunul. Prin această nouă tehnologie, compania introduce conceptul de viitor fără fum. Ritualul fumatului se transformă într-o experienţă fără ardere, fără foc şi fără scrum şi cu mai puţin miros.

A început practic o revolutie în industrie care are ca scop oferirea unei noi experiente şi a unui upgrade de ritual

Tot în sensul schimbării ritualurilor, IQOS a deschis cel de-al patrulea Store din România pe 15 decembrie în Timișoara. Sub umbrela motto-ului “viitor fără fum”, IQOS aduce experiența de brand și în orașul de pe Bega şi oferă comunității locale un loc de întâlnire offline unde combină zona comercială cu cea personală.

Cei 75 de metri pătrați, amenajați elegant, se mulează întocmai pe valorile companiei. Eu am avut bucuria să particip la acest eveniment și mi-a părut unul din cele mai elegante la care am fost. Magazinul vine ca o completare a experienței IQOS, ca un spațiu elegant unde poți testa produsul și sta la o poveste cu un prieten drag. Îl găsiți în Iulius Mall, la etajul 1, lângă Segafredo (scara pe care urci la food court).

Un alt lucru interesant este că în ultimii doi ani, 3,7 milioane de fumători adulţi la nivel mondial au ales să se bucure de experienţa IQOS. Iată că măcar în acest sens, al unui viitor fără fum, ne-am aliniat și noi cu întreg mapamondul.

Te invit să testezi dispozitivul IQOS și să mergi în magazin. Mie mi-a plăcut foarte mult decorul și sper să conving toți fumătorii din viața mea să treacă la IQOS. Poate așa, viața mea va fi cu mai puțin fum și haine îmbâcsite.

* Heraclitus