Despre greșeli și ipocrizia celor care judecă

Noi, ca oameni, suntem o compilație de gânduri, trăiri, experiențe și greșeli. Fiecare reușită ne aduce mai aproape de un vis, iar fiecare eșec ne învață o lecție. De fapt, nu succesul e profesorul, ci abaterea de la adevăr voită sau nu.

De-a lungul timpului, individul face greșeli. Nenumărate și de gravitate diferită. De la un cuvânt spus cui nu trebuie, la un e-mail trimis greșit, până la destrămarea unei cariere. Ca viitor medic, mă gândesc mereu că trebuie să învăț pentru că neștiința mea ar putea omorî pe cineva. La propriu.

Așa cum piloții trec prin zeci de teste, sute de ore de antrenament și au nevoie de un psihic tare, inginerii se tem să nu proiecteze un pod greșit, o mașinărie defectă sau un device care se prea poate să ia vieți.

Despre greșeli în meserii

Sunt câteva job-uri care nu-ți permit greșeala pentru că nu lezează doar orgoliu cuiva, ci pot curma vieți.

Privind strict viața profesională, mă gândesc și la acele meserii în care greșelile sunt permise. Nu-mi pot imagina cum un profesor ar putea omorî pe cineva sau cum un comunicat de presă ar împinge la victme. Nu-mi vine a crede că un text ar putea trimite o persoană întreagă la mine pe lumea cealaltă.

Domenii riscante și mai puțin riscante

Da, în domeniile mai puțin riscante,„ greșelile omoară de cele mai multe ori orgoliul. Uită-te și la ăla, a scris greșit un cuvânt, deci este egal cu zero. Am devenit atât de urâți ca și oameni, încât ne credem prea buni. Nu contestă nimeni aptitudini și performanțe.

Ceea ce încerc să spun este că îmi vine să vomit când îi aud pe cei cu experiență hlizindu-se de greșelile celor care încearcă. Ca și cum ei, experții, n-ar fi făcut în viața lor nici o greșeală.

Pot accepta și varianta precauției, în care, chiar dacă ești la început, verifici de o mie de ori, te asiguri că toate sunt în regulă. Ca să scapi de cârcotași și să nu te poată contesta nimeni. Ei bine, lucrurile pot fi contestate oricâd de perfect ar fi făcute.

O poveste cu tâlc

Aici mama ar introduce o poveste cu un măgar, un tată și un fiu. Tatăl și fiul duceau măgarul la târg, iar la un moment dat întâlnesc un ins. Acesta chicotește și îi spune tatălui: ”Cum să duci copilul pe jos atâta drum?” și iată copilul sus pe măgar. După o altă bucată de drum, întâlnesc un alt ins: ”Uită-te și la neobrăzatul ăsta mic, el merge pe măgar, iar bătrânul lui tată se chinuie pe jos”. Așadar, iată-l pe tată pe măgar și pe fiu mergând pe jos. Apoi întâlnesc un alt om care le spune: ”Ăștia vor să vândă măgarul, și-l obosesc până-n târg”. Morala? Oricum ai face există nod în papură.

Nimic nu este doar alb sau negru

Suntem ființe atât de complexe, încât negru și alb nu funcționează la noi. Fiecare suntem buni, avem domenii în care excelăm nativ și/sau prin multă muncă. Pentru mine nu are nici un sens ipocrizia asta. Tind să cred că cei care o aplică, voluntar sau nu, se tem.

Îmi este atât de clar că greșeala e omenească și în același timp atât de relativă. În fond, toate regulile de pe lumea aceasta au fost create de pământeni. Iar greșeala constituie o abatere de la adevăr, de la reguli și cum adevărul universal nu este ceva palpabil, vă invit să trageți voi o concluzie.