Poți asculta acest text accesând link-ul de mai jos:

 

Am prins ieri după-masă la Comedy Central un episod din Mike and Molly în care Molly trecea printr-o fază de I have to find myself. Ceva de genul e și la mine, doar că acea componentă comico-dramatică lipsește sau e mai redus. La mine, această perioadă se rezumă în a mă retrage în carapacea mea, a socializa cât mai puțin și a rumega diverse lucruri.

Acum ceva vreme mi-a ieșit în cale un citat. Nu mai știu dacă era în engleză sau română, sursa îmi este cu totul abstractă, dar el spune cam așa:

”Nu-mi da aripi să zbor, dă-mi rădăcini pentru a crește”

Dacă nu mă înșeală memoria, era într-un context de relație de cuplu. Am notat citatul cu pricina și l-am lipit pe dulap.

Astăzi m-am lovit cu ochii de el. M-am gândit că e stupid, de ce ar vrea cineva rădăcini și nu aripi. Adică să zbori pe culmi înalte, să te lăfăi în nori pufoși și să planezi deasupra tuturor este visul oricărui om. Serios acum, cine nu și-ar dori măcar pentru o zi o pereche de aripi?

Trebuie să fii nebun să nu îti dorești să zbori.

Să ai aripi care te duc în înaltul cerului, îți dau libertatea să alegi unde să te așezi, iar dacă e vreun pericol să o țâșnești de acolo.

Cu toate acestea, aripile pot fi o iluzie a libertății și mai degrabă o ancoră a singurătății, a insecurității, aș îndrăzni să spun a naivității. Pe cât de frumos e gândul că poți sfida gravitația, pe atât de puțin statornic pare.

Poate că este de la zodie, știți doar că sunt rac, dar prefer rădăcinile. Prefer acea creștere lentă, perseverentă. Pentru că îmi doresc să ating cerul, dar nu doar pentru câteva secunde. Nu vreau să obosesc dând mereu de aripi, vreau să rămân acolo ca Hyperion.

Mă îngrozește posibilitatea unei iluzii și magnitutinea dispariției ei. Iluziile hrănesc speranțe, iar speranța naște dorințe. În final, dorințele nasc suferință și un sentiment constant de insuficiență. E un cerc vicios.

Sunt sigură că vă întrebați ce am fumat. Ce mi-a venit să-mi doresc să fiu un copac. Doar că această metaforă este o altă clasificare umană. Sau, mă rog, ar putea fi.

Pe deoparte sunt cei care nu caută statornicia nici în viața personală, nici în cea profesională. Sunt cei care vânează succesul rapid și se supun unui eșec fulminant. Pentru că orice decolare are și o aterizare. Restul sunt cei care fac lucruri mărunte, care construiesc fibră cu fibră, celulă cu celulă. Cei care nu caută să fie rapizi, ci meticuloși și preciși.

Nimic nu ne garantează nici nouă succesul, până la urmă fiecare are o definiție proprie a acestuia. 

En fin, aș vrea să vă pasez această dilemă. Nu promit să nu mai aduc și alte astfel de discuții în atenția dumneavoastră. Dar acum vă provoc, gândiți-vă ce vă doriți mai mult, aripi sau rădăcini?