Ipoteza igieniei și prețul ei

M-am întâlnit zilele trecute cu o prietenă veche cu care hoinăream pe stradă cât era ziua de lungă. N-am stat mult, dar întâlnirea cu ea a trezit amintiri care m-au făcut să privesc cu alți ochi lumea. Bine, a influențat foarte mult și cartea pe care o citesc în prezent și care ridică ipoteza igienei la fileu.

Cu mult timp în urmă, strada pe care locuiesc nu era nici măcar asfaltată. Zona se afla la periferie. În capătul străzii ”câmpul”, cum îl numim și azi, era un loc întins și sălbatic.

Foarte rar vedeai pe acolo o turmă de oi ce păștea alene. Tot acolo mai era și o tentativă de teren de fotbal. Astăzi au început să se contruiească blocuri și case, iar în rest a rămas la fel de gol.

Petreceam o mare parte din zi cu gașca pe stradă

Eram o gașcă mare de prieteni și stăteam toată ziua afară. Nu aveam telefoane, calculatoare și nici nu eram curioși de tehnologie. Pe noi ne pasionau rolele, bicicletele, păpușile, picnicurile și ”Țară, țară vrem ostași”.

Adunam flori de pe câmp și le vindeam la colțul străzii, beam apă unii după alții, mâncam cu mâinile nespălate. Țin minte că picam în genunchi, plângeam (că deh, am fost o plângăcioasă) și apoi alergam mai departe.

Am hoinărit pe stradă până pe la 12 ani. Apoi am primit un PC și m-am apuca de Sims, iar aventura mea s-a transformat într-o mini-obsesie pentru viața virtuală.

Văd și aud tot mai des oamenii plângându-se de alergii, rinoree și tot felul de boli în care sistemul imuntar joacă un rol de hiperstimulare. Pe scurt, acest sistem o ia razna în sensul de prea mult – un oversharing, cum ar veni.

Îmi imaginez că mania pentru curățenie, dorința de a dezinfecta totul, îndoparea cu antibiotice la cel mai mic simptom și multe altele au condus la modificarea a ceea ce numeam noi normal. N-am dedus-o eu, însă mi s-a părut atât de important, încât am zis că-i musai să vă zic de ipoteza igienei.

Ipoteza igienei

Populația urbană a scăzut semnificativ expunerea la microbi. Începând cu protecția excesivă a copiilor (mămicile din ziua de azi și-ar vrea pruncii într-un glob se sticlă), până la zecile de produse antibacteriene exitente pe piață. Toate acestea anihilează acei microbi necesari organismului pentru a se apăra. Sistemul nostru imunitar rămâne imatur și neexperimentat.

Am pierdut contactul cu praful, fructele nesplălate și animalele, care conțin microbi, antrenori excelenți ai sistemului imunitar. Stimulat corespunzător, ADN-ul nostru este capabil să înfrunte cei mai de temuți patogeni.

Dar și aici e o întreagă discuție – nu există microbi buni sau răi, precum nici virusuri pe cele două baricade. Există microorganismul în locul nepotrivit (detaliez într-un alt articol dacă sunteți curioși).

A crescut numărul obiectelor care ne trag spre canapea și nu spre natură. Ne închidem într-o seră. E o evoluție pe care ne-o asumăm. Pierdem din boli infecțioase, dar câștigăm alergii și tot felul de hipersensibilității ale sistemului imunitar. E de bine? E de rău? Cred că timpul este cel mai bun judecător.

Evoluția umană și prețul ei

Cu toate acestea, există modalități de a păstra un oarecare contact cu lumea. Pisicile și câinii nu sunt doar animale care ne țin de urât. Sunt ”portaluri” către lumea nevăzută a microbilor care ne antrenează sistemul imunitar.

Aceștia aduc de afară numeroși ”vechi prieteni” (termen consacrat de Graham Rook în 2013) pe care în timpul emancipării și al dorinței omenirii de a scăpa de infecții, i-am pierdut pe drum.

Un studiu efectuat în 1989 realizat de către epidemiologul David Stracha relevă faptul că un copil cu cât are mai mulți frați, cu atât mai ferit este de a dezvolta alergie la fân. Așadar, nu doar igiena personală a dus la deformarea sistemului imunitar, ci întreg procesul de urbanizare.

Cu cât un copil este protejat mai mult, cu atât mai expus și mai vulnerabil devine în fața microorganismelor patogene. Teoria este valabilă și la adult, însă e mult mai ușor să pierzi contactul cu ”antrenorii” încă de la vârste fragede.

Corpul nostru este atât de inteligent, încât a dezvoltat mecanisme de apărare și parteneriate cu microbi și virusuri cu scopul de a conserva rasa umană, dar și de a proteja acești ”prieteni”.

A avea grijă de noi

Ce facem noi pentru corpul nostru?

În principiu, îi stricăm ying și yang-ul, îl dăm peste cap și nu îl mai ascultăm deloc. O facem prin lipsa de raționament în alimentație, prin sera pe care o îndindem în jurul nostru. ”Sclifoseală”, ar spune bunicul meu.

De ce? Mama zmăului știe. Poate e ceva natural și este prețul plătit pentru evoluția omenirii. Sau poate este doar aroganța umană?

Vă îndemn să citiți Cuprind Mulțimi: miliardele de microbi din noi și felul în care ne modelează viața – Ed Yong, Editura Publica (Co-Lecția de Știință) și să discutăm pe temele propuse acolo.

Ce v-am povestit mai sus este doar un subiect abordat. Cu toată știința pe care o aveam până acum, această carte  mi-a deschis și un alt unghi de a privi lucrurile, ceea ce vă doresc și vouă.

Sursă foto bacterie și carte.